Razboi total pentru scaunul de premier. Citu il toarna pe Ciolacu: „L-am propus pe Rafila, dar Ciolacu a refuzat”
Presedintele PNL, Florin Citu, a negat vehement, miercuri seara, ca liderii PNL au decis „flexibilizarea” mandatului legat de negocierile privind numele premierului. El a mai sustinut ca i-a propus lui Ciolacu ca Alexandru Rafila sa fie prim-ministru, insa seful PSD a refuzat.
Citu a raspuns foarte iritat la intrebarile jurnalistilor, care i-au relatat informatii pe surse despre faptul ca liderii PNL i-au cerut lui Citu sa renunte sa se mai propuna prim-ministru.
„Nu stiu ce surse sunt. Si de unde numele asta, intrebam la PSD care sunt aia buni? PSD a anuntat pe cine sustine din PNL?”, a intrebat ironic Citu.
Intrebat daca Nicolae Ciuca este o varianta, Citu a raspuns: „Daca este propus si este votat, bineinteles. In acest moment nu avem niciun motiv sa face acest lucru (flexibilizare)”.
„Astazi am luat act de propunerea PSD de a avea ca propunere de premier pe domnul Marcel Ciolacu”, a sustinut Citu.
El a mai spus ca urmatorul pas la negocierile cu PSD va fi sa se fixeze care pratid va da primul premierul.
„Problema nu este numele, ci ca avem, doua partide care doresc sa fie primele la rotativa. Spre deosebire de PSD, PNL nu pune conditii. Dupa ce stabilim cine este primul, stabilim si numele. Prin negocieri vom depasi aceasta situatie”, a mai spus Citu.
„Daca PSD vrea pe cineva anume de la PNL sa vina si sa spuna. Eu l-am propus domnului Ciolacu pe Rafila, dar nu a fost de acord”, a mai sustinut Citu.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat miercuri seara ca saptamana viitoare Romania va avea un guvern.
„Lumea nu mai are rabdare si asta trebuie sa facem. Toti presedintii care reprezinta aceasta coalitie sunt de acord ca trebuie sa avem un guvern. Toti presedintii de partide care reprezinta aceasta coalitie sunt de acord ca saptamana viitoare Romania va avea un guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seara.
Intrebat daca Nicolae Ciuca sau Dan Vilceanu va fi premierul, Ciolacu a raspuns: „In acest moment PSD are candidat pentru functia de premier al Romaniei”.
”Tinand cont ca PSD a castigat alegerile, se subintelege, nu suntem asa brutali in exprimare”, a spus el, despre faptul ca in decizia de astazi, conducerea PSD nu precizeaza ca PSD trebuie sa dea primul premier, in rotatia premierilor.
„Ca sa avem un premier, el trebuie sa fie desemnat”, a mai spus Ciolacu, intrebat insistent cine va fi premierul.
Intrebat de ce au fost amanate negocierile pe programul de guvernare programate pentru miercuri dupa-amiaza, liderul PSD a sustinut ca nu erau finlizate textele pe domenii.
Surse din PNL, citate de Digi24 si news.ro, anunta ca Florin Citu l-ar fi avansat pe Dan Vilceanu, actualul ministru al Finantelor si bunul sau prieten, ca varianta de prim-ministru, in cadrul negocierilor cu PSD si UDMR.
Citu a avut miercuri o intalnire la Palatul Victoria, cu presedintele PSD, Marcel Ciolacu, si cu cel al UDMR, Kelemen Hunor, intalnire in cadrul careia s-a discutat din nou, fara succes, despre desemnarea unui prim-ministru acceptat de toate cele trei partide. Citu i-a anuntat ca vrea sa-l propuna pe Dan Vilceanu ca premier din partea PNL, informeaza Digi24.
Agentia de presa news.ro a anuntat ca Florin Citu a avansat apoi numele lui Dan Vilceanu ca posibil premier din partea PNL si la sedinta liderilor PNL, care are loc in miercuri seara. Citu incearca sa obtina sustinerea acestora pentru Vilceanu.
Negocierile dintre PSD, PNL si UDMR au fost suspendate, miercuri.