Luni noapte, parintii lui Vlad Pascu au reactionat printr-un comunicat de presa in legatura cu accidentul mortal comis de fiul lor in 2 Mai.
„Nu exista cuvinte prin care se ne exprimam durerea si socul provocate de aceasta tragedie in care fiul nostru a fost implicat.
Intelegem pe deplin situatia, suntem parinti si suntem constienti ca nimic nu poate inlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate incerca.
Cautam sa gasim un echilibru si dorim sa ne oferim sprijinul si sustinerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni in ajutorul familiilor greu incercate.
Nu incercam sa-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem constienti de implicatiile pe care le va avea aceasta tragedie asupra vietii lui si nu incercam sa-l ferim de raspunderea pentru faptele sale.
Credem ca este nevoie de comunicare, echilibru si de a gasi o solutie pentru a da prioritate urgentelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, traim o suferinta fara margini si nu cautam o cale ,,usoara,, pentru a iesi din ce avem de dus ca parinti. Dumnezeu sa ne ajute sa putem duce aceasta imensa povara”, se arata in comunicatul transmis site-ului hotnews.ro.
Surse din politie au declarat pentru aktual24.ro ca Vlad Pascu nu a fost testat si pentru consumul de droguri, in momentul in care a fost dus la sectie de politisti, inainte de accident, pentru ca politistul care stie sa foloseasca aparatul era in concediu medical.
Conform surselor, exista un sigur Drug Test la Mangalia, iar aparatul poate fi folosit doar de un singur politist. Acest politist ar fi singurul care stie sa il foloseasca. Insa, in noaptea in care Vlad Pascu a fost oprit de politisti si dus la sectie, respectivul politist era in concediu medical.
In tot judetul Constanta exista doar 15 aparate prin care poate fi depistat consumul de droguri, au precizat sursele.
Alte surse au adaugat ca politistul care l-a dus la sectie pe Pascu era detasat din Bucuresti. Acesta ar fi cerut ca tanarul sa fie testat pentru droguri, insa politistii din sectie i-au spus ca nu au niciunul disponibil.
Surse din politie au dat publicitatii imagini cu momentul in care Vlad Pascu a fost testat pentru consumul de bauturi alcoolice. Rezultatul testului a fost zero.
Seful IPJ Constanta a anuntat, luni, ca Vlad Pascu a fost oprit in trafic cu doua ore inainte de comiterea accidentului dupa ce un martor a sunat la 112 cu privire la modul in care acesta conducea pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai. Pascu a fost testat cu etilotest, insa nu si pentru consumul de droguri.
Parintii lui Vlad Pascu, tanarul drogat care a ucis doi tineri cu masina in 2 Mai, sambata dimineata, sunt implicati in afaceri imobiliare de amploare in Bucuresti. Vlad Pascu are doar 19 ani si a primit pe mana mai multe masini de lux Mercedes.
Tatal tanarului, Mihai Pascu, este stabilit in Olanda, in orasul Roermond, si se ocupa, printre altele, de curse de masini. In trecut, el a fost director al unei competitii offroad in Valcea.
Vineri, Pascu a postat un videoclip pe Facebook alaturi de fiul sau, care se afla la volanul unui autoturism decapotabil, mentionand ca amandoi sunt in Vama Veche. Ulterior, clipul a fost sters.
Numele mamei, Miruna Pascu, apare pe site-urile de afaceri imobiliare din Capitala cu anunturi de vanzari de terenuri. Terenuri situate in zone foarte bune din Capitala, care valoarea peste un milion de euro.
Afacerile ar fi derulate prin intermediul firmei Bauhaus Factory S.R.L., care figureaza ca avand sediul social la domiciliul lui Vlad Pascu.
Intr-o postare de vineri, Miruna Pascu se referea chiar la recentele situatii tragice de pe litoral.
Au aparut si imagini cu tanarul drogat care a intrat cu masina, sambata dimineata, intr-un grup de pietoni in 2 Mai, omorand doi tineri. Imaginile au fost inregistrate de o camera de supraveghere instalata intr-un magazin de unde drogatul si-a cumparat tigari.
Vlad Pascu are postate pe Instagram mai multe imagini in care sa faleste cu masina pe care o conduce. Conform postarile, el a primit masina in urma cu trei luni.
Iata si cealalta masina, tot Mercedes, cu care a produs accidentul.
Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…
Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…