Reactia PNL Iasi dupa ce PSD a acuzat un blat intre PNL si AUR: „PSD si AUR sunt partide nefrecventabile la Iasi”

politica

PSD, AUR, partide nefrecventabile, PNL Iasi, Alexandru Muraru

Intr-un comunicat transmis presei, filiala PNL Iasi acuza PSD ca ar dezinforma opinia publica atunci cand afirma ca intre PNL si AUR ar exista o intelegere la nivelul Consiliului Judetean Iasi.

„Seful vremelnic al organizatiei judetene PSD Iasi, Bogdan Cojocaru isi arata din nou frustrarea si neputinta prin acuzatii mincinoase si lipsite de continut. Alegerea vicepresedintilor la Consiliul Judetean Iasi nu s-a facut prin intelegeri cu AUR. Nu au existat in niciun moment discutii cu formatiunea AUR Iasi referitoare la numirile de vicepresedinti ai CJ Iasi. Mai mult, in plenul CJ a fost prezent si Eugen Ostaficiuc, care a parasit sala in momentul votului”, se arata intr-un comunicat al filialei PNL Iasi.

„Asadar, Cojocaru si PSD mint cu desavarsire atunci cand acuza un blat intre PNL si AUR. In schimb, consilierii judeteni PSD Iasi si AUR Iasi au lipsit de la sedinta de indata din 18 octombrie, un aspect care trebuie sa lase de inteles ca cele doua partide vor face o alianta in opozitie, in CJ Iasi. Mai mult, aceasta alianta se prefigureaza si la Consiliul Local al Municipiului Iasi, acolo unde au existat intalniri intre liderii PSD, AUR si USR, pentru a decide viceprimarii.

Mai mult, este cu atat mai jenanta pozitia lui Bogdan Cojocaru in conditiile in care la nivel national social democratii si extremistii au un pact devoalat public chiar de liderii AUR pentru a-l duce pe Simion in turul al doilea al alegerilor prezidentiale.

Limbajul PRMist al PSD Iasi arata apropierea de AUR si denota degradarea unei filiale aflate in deruta totala. Pierderea alegerilor locale din 9 iunie si lovitura primita cu votul vicepresedintilor CJ Iasi face ca PSD sa devina un partid complet nefrecventabil la Iasi, cu lideri slabi, nepriceputi si fara viziune si care a pierdut orice miza politica pentru urmatorii patru ani.

PSD Iasi este astazi un partid decuplat de realitate, macinat de lupte interne, care a devenit loc pentru cele mai sinistre sinecuri, cum este cazul Rafila, ajuns pe mana unor habarnisti si pierzatori.

PSD Iasi minte pentru a acoperi “schema Hrebenciuc” prin transferul de voturi catre AUR si planul de a-l duce pe George Simion in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Complicitatea dintre PSD si AUR este o amenintare directa la adresa stabilitatii tarii noastre si a viitorului nostru european. Ciolacu si Simion lucreaza impreuna pentru a slabi democratia si pentru a pune in pericol viitorul copiilor nostri. Realitatea este ca setea de putere a PSD a orbit pur si simplu conducerea acestui partid. In goana dupa puterea absoluta, PSD ar fi in stare sa potenteze formatiunile extremiste, pro-ruse din Romania”, se incheie comunicatul semnat de presedintele PNL Iasi, Alexandru Muraru.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: