Reactie in forta, Iohannis respinge toate propunerile de procurori ale lui Toader. In frunte cu Adina Florea
Presedintele Klaus Iohannis a respins propunerile ministrului Justitiei pentru DNA, Parchetul General si DIICOT, printre acestea numarandu-se si cea a Adinei Florea, nominalizata de Tudorel Toader in functia de procuror-sef DNA.
In luna octombrie, ministrul justitiei, Tudorel Toader, a transmis presedintelui Klaus Iohannis urmatoarele propuneri de numire a unor procurori in functii de conducere:
– Adina Florea, pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie;
– Florena-Esther Sterschi, pentru functia de procuror sef al Sectiei de resurse umane si documentare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;
– Elena Giorgiana Hosu, pentru functia de procuror-sef adjunct al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism;
– Iuliana Nedelcu, pentru functia de procuror-sef adjunct al Sectiei Judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;
– Antonia-Eleonora Constantin, pentru functia de procuror-sef al Sectiei Judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
„In conformitate cu dispozitiile art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si, avand in vedere considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 358/2018, Presedintele Romaniei respinge propunerile inaintate de catre ministrul justitiei, intrucat nu sunt indeplinite conditiile de legalitate necesar a fi intrunite, in mod obiectiv, de catre procuror, pentru a fi numit intr-o functie de conducere, respectiv cea prevazuta de art. 54 alin. (2) prin raportare la art. 48 alin. (10) si (12) din Legea nr. 303/2004”, transmite Administratia Prezidentiala.
Adina Florea a declarat, pentru Mediafax, dupa ce Klaus Iohannis a refuzat miercuri propunerea de a o numi in functia de procuror-sef al DNA, ca aceasta este decizia presedintelui si refuza sa o comenteze.
„Nu comentez, este decizia domnului presedinte, nu am ce sa comentez”, a spus Adina Florea. In prezent, Adina Florea este procuror-sef adjunct al Sectiei pentru anchetare a magistratilor.