„Realizare” PSD. Tot mai putini romani din Diaspora vor sa revina acasa. Principalele motive sunt coruptia, viata politica si mentalitatea
47% dintre romanii care au emigrat vor sa se intoarca in tara, fata de 57% in 2017, arata rezultatele unui studiu despre diaspora romaneasca, potrivit unui comunicat transmis de RePatriot – un proiect al Romanian Business Leaders.
Studiul a fost realizat de Open-I Research, la comanda RePatriot, in perioada in iulie – august, in baza unui chestionar completat online de catre 1810 romani emigrati in tari precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franta, Canada, Austria, Norvegia, Belgia. Astfel, 53% dintre respondenti au declarat ca nu vor sa se intoarca in Romania, principalele motive fiind: coruptia, viata politica actuala si mentalitatea.
„Dintre romanii care nu vor sa se intoarca in tara (53% din romanii emigrati), 83% declara ca principalul motiv este coruptia si 72% viata politica actuala. Daca aceste probleme s-ar ameliora, impreuna cu imbunatatirea sistemului sanitar, sistemul educational si reducerea birocratiei, acestia ar lua in considerare repatrierea”, a declarat Adina Nica, managing director Open-I Research, citata de Agerpres.
Rezultatele studiului au fost prezentate marti in cadrul unei intalniri cu mass media. Adela Jansen, membra a echipei RePatriot si coordonator al Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, a vorbit despre platforma RePatriot Jobs, aratand ca in cadrul acesteia cat mai multe companii ar trebui sa posteze oferte de joburi si internship-uri atractive.
Totodata, reprezentantii RePatriot au cerut autoritatilor romane simplificarea procedurilor pentru recapatarea cetateniei romane, pentru exprimarea votului, pentru recunoasterea diplomelor din strainatate, precum si in momentul in care emigrantii revin acasa temporar sau definitiv.
„Recapatarea cetateniei romane ar trebui sa se poata face printr-o simpla cerere si sa nu dureze mai mult de 30 de zile. Solicitarea a nenumarate acte, pe care statul roman le detine oricum (certificat de nastere, de casatorie, renuntarea la cetatenie) reprezinta acte birocratice inutile si nerelevante. In ceea ce priveste organizarea politiei de frontiera in momentele cunoscute de vacanta, in care romanii se intorc in tara, ar putea avea ca obiectiv principal, acum, in era tehnologiei, ca nicio persoana sa nu petreaca mai mult de 15 minute la granita Romaniei”, se arata in comunicat.
Reprezentantii RePatriot au lansat un apel catre toate administratiile locale ca in cursul lunii august, cand multi romani revin in tara, sa organizeze manifestari „care sa arate deschidere, sa ofere oportunitati si sa-i celebreze pe cei merituosi”.
„Un semn de respect este si organizarea peste tot in tara a ceea ce RePatriot a lansat in urma cu patru ani si anume Zilele Diasporei, in fiecare comunitate locala din Romania. Un semn de respect ar fi ca fiecare dintre cei peste 3.000 de primari din Romania sa-si cunoasca propria diaspora si sa se adreseze in scris anual cu cate o invitatie fiecarui roman din diaspora care provine din localitatea sa. Daca astfel de actiuni ar deveni realitate, toti romanii din diaspora s-ar simti tratati cu respect, iar acest lucru este fundamentul pentru tot ce inseamna decizia fiecaruia de a se reintoarce in Romania”, se arata in comunicat.
RePatriot este o comunitate construita ca o platforma de inspiratie, actiune, consiliere si informatie care isi propune sa faciliteze accesul romanilor din strainatate la oportunitatile din tara. RePatriot este un proiect lansat in anul 2015 de catre Fundatia Romanian Business Leaders, o comunitate de antreprenori, manageri si profesionisti romani din diverse domenii.