Rebelii houthi revendica din nou atacarea mai multor nave in largul coastelor Yemenului
Rebelii houthi au revendicat miercuri atacul asupra unui vrachier grec si a altor cateva nave in largul coastelor Yemenului, afirmand ca este un raspuns la atacurile israeliene asupra Rafah, oras palestinian care a devenit epicentrul razboiului din Fasia Gaza.
Vrachierul Laax, sub pavilionul Insulelor Marshall si operat de Grecia, a raportat marti ca a fost lovit de trei rachete, potrivit Comandamentului militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) si companiilor specializate in securitatea maritima.
Nava a fost avariata, dar si-a continuat calatoria, potrivit CENTCOM si agentiei britanice de securitate maritima UKMTO, condusa de Royal Navy.
„Se pare ca un membru al echipajului a fost ranit”, a declarat pentru Reuters Centrul comun de informare maritima (JMIC), care supravegheaza atacurile asupra navelor in aceasta zona strategica pe unde trece 12% din comertul mondial.
Intr-un comunicat publicat pe X, purtatorul de cuvant militar al houthi, Yahya Saree, a confirmat atacul asupra navei Laax, spunand ca vrachierul a fost „lovit direct si grav avariat”.
Rebelii yemeniti au mai atacat alte cinci nave, a adaugat el, explicand ca aceste acte au fost comise „ca raspuns la crimele inamicului sionist (Israel) impotriva persoanelor stramutate la Rafah”, dupa loviturile asupra taberelor pentru palestinieni stramutati in acest oras din sudul Fasiei Gaza.
Intr-un nou comunicat miercuri seara, rebelii houthi au mai revendicat ca au doborat o drona americana MQ9 care desfasura o „operatiune ostila” deasupra Yemenului.
CENTCOM, la randul sau, a declarat ca a distrus marti seara doua sisteme de lansatoare de rachete intr-o zona a Yemenului controlata de houthi, apoi a doborat doua drone cateva ore mai tarziu deasupra Marii Rosii.
Din noiembrie, rebelii yemeniti au lansat zeci de atacuri in Marea Rosie si in Golful Aden, spunand ca vizeaza nave in solidaritate cu palestinienii, in contextul razboiului mortal dintre Israel si Hamas.
Statele Unite, aliat apropiat al Israelului, au infiintat in decembrie o forta multinationala pentru a proteja navigatia in aceasta zona strategica si au lansat in ianuarie, cu ajutorul Marii Britanii, lovituri in Yemen impotriva houthi.
Dar aceste lovituri nu i-au descurajat pe rebeli, care controleaza mari zone din Yemen si spun ca in prezent vizeaza, de asemenea, nave americane si britanice, pe langa cele avand legatura cu Israelul.