Recep Tayyip Erdogan i-a urat succes lui Mark Rutte in „noua sa calatorie.” Favorit pentru postul de secretar general al NATO, premierul olandez a facut o vizita la Istanbul
Presedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat ca spera ca urmatorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocuparilor legate de terorism ale Turciei, in timpul unei intalnirii de vineri, cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul, au transmis Reuters si AP News.
Presedintele Erdogan a spus ca lupta impotriva terorismului a fost unul dintre subiectele principale in discutiile sale cu premierul olandez in functie, sosit la Istanbul pentru a obtine sprijinul Turciei pentru candidatura sa.
“I-am spus ca, in conformitate cu spiritul Aliantei, nicio organizatie terorista, in special PKK si asociatii sai, nu trebuie tolerata”, a continuat declaratiile in fata jurnalistilor seful statului turc, alaturi de Rutte.
PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), considerat un grup terorist de Turcia si aliatii sai occidentali, conduce o insurgenta de decenii ce urmareste o mai mare autonomie pentru minoritatea kurda din sud – estul teritoriului turc.
Erdogan a mai spus ca este „imperativ ca noul secretar general sa depuna eforturi intense pentru a elimina sanctiunile, restrictiile si obstacolele din domeniul industriei de aparare in randul aliatilor”.
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis este, de asemenea, candidat la functia de secretar general al NATO, iar presedintele Erdogan a declarat ca l-a informat pe acesta, saptamana trecuta, despre cererile Turciei in timpul unei convorbiri telefonice.
Erdogan nu a dezvaluit alegerea Turciei intre cei doi candidati, dar a subliniat ca decizia sa se va baza pe ratiune, in timp ce i-a urat, zambind, lui Mark Rutte succes in „noua sa calatorie”.
Seful in exercitiu al guvernului olandez este pentru moment cel mai bine plasat pentru a il inlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg in fruntea Aliantei Nord-Atlantice, dupa ce Statele Unite, Regatul Unit si Germania si-au anuntat sprijinul pentru candidatura sa.
Ungaria a anuntat insa ca nu il va sprijini pe Rutte, care a deplans declinul respectarii principiilor democratice sub regimul premierului Viktor Orban.