In perioada 23-25 mai 2024, rectorul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, va participa la conferinta „The State of The Union”, organizata de Institutul Universitar European (EUI) din Florenta.
Evenimentul va gazdui peste 150 de speakeri de renume, inclusiv presedinti, prim-ministri, comisari europeni, directori executivi, academicieni si experti, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confrunta Uniunea Europeana in prezent.
Aflata la cea de-a XIV-a editie, conferinta are ca teme principale viitorul extinderii Uniunii Europene, demografia, democratia si statul de drept, politica industriala, precum si tranzitiile digitale si verzi – altfel spus tot atatea teme de stringenta actualitate, in perspectiva alegerilor europarlamentare din luna iunie a acestui an.
Programul conferintei reflecta climatul geopolitic actual si aduce in prim-plan discutii critice despre viitorul Europei. De la navigarea prin peisajul geopolitic si incertitudinile economice, la combaterea schimbarilor climatice si a revolutiei digitale, conferinta exploreaza modalitati de a construi o Europa mai rezilienta si mai prospera.
Conferinta “The State of The Union” este un eveniment de prestigiu in sfera afacerilor europene, devenind un forum de referinta pe agenda factorilor de decizie europeni. La eveniment participa in mod regulat sefi de stat si de guvern, lideri ai institutiilor UE, precum si personalitati academice si culturale.
Reamintim ca SNSPA si EUI fac parte din CIVICA – Universitatea Europeana de Stiinte Sociale, alaturi de alte opt universitati de renume din Europa: Sciences Po (Franta), Bocconi University (Italia), Central European University (Austria), Hertie School (Germania), Stockholm School of Economics (Suedia), IE University (Spania), SGH – Warsaw School of Economics (Polonia) si London School of Economics and Political Science (Marea Britanie). De asemenea, prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, este membru al Consiliului Superior al EUI, organismul care stabileste principalele directii de actiune ale EUI.
Roxana Minzatu, propusa pentru functia de comisar european din partea Romaniei, va fi audiata marti…
Premierul PSD Marcel Ciolacu si delegatia de ministri PSD care se afla in vizita la…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a remarcat ironic ca PSD accepta, ”de la o vreme incoace”,…
Veen Bosch & Keuning (VBK), cea mai mare editura din Tarile de Jos, achizitionata de…
Tatal unei eleve din Franta, a carui relatare despre utilizarea caricaturii profetului Mahomed la o…
Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…