Relaxare in UK, se redeschid barurile. Mai mult de jumatate din din populatie s-a vaccinat cu prima doza
Premierul Boris Johnson a confirmat luni ca in urma evolutiei bune a situatiei epidemice in Marea Britanie pe 12 aprilie vor fi redeschise magazinele neesentiale, dar nu s-a pronuntat asupra reluarii calatoriilor internationale incepand cu 17 mai, desi era asteptat sa confirme si acest lucru, relateaza agentiile Reuters si EFE, citate de Agerpres.
Dupa ce a reusit sa vaccineze cel putin cu prima doza mai mult de jumatate din populatie si in urma unor restrictii antiepidemice severe, Marea Britanie inregistreaza o scadere notabila a infectarilor si deceselor, cu 2.762 de noi cazuri raportate luni si 26 de noi decese asociate COVID-19.
In cadrul restrictiilor antiepidemice au fost interzise calatoriile internationale neesentiale, britanicii care pleaca in strainatate in scop turistic fiind sanctionati cu amenzi.
Vorbind la o conferinta de presa la resedinta de la Downing Street, Boris Johnson a subliniat ca efortul populatiei britanice de a respecta restrictiile permite aplicarea celei de-a doua faze a foii de parcurs de relaxare a masurilor antiepidemice, astfel ca din 12 aprilie se vor redeschide magazinele neesentiale, scolile primare, frizeriile si saloanele de infrumusetare, precum si barurile. Johnson a spus ca va merge el insusi la o terasa pe 12 aprilie pentru a bea o bere.
Prima faza a foii de parcurs a inceput din 29 martie, cand a fost eliminata interdictia de a iesi din case pentru alte deplasari decat cele esentiale.
Faza a doua a foii de parcurs elaborate initial avea inclusa si reluarea calatoriilor internationale din 17 mai, dar guvernul de la Londra a decis totusi sa nu accepte deocamdata acest lucru. Johnson a mentionat in declaratia sa ca ”spera” sa poata fi reluate astfel de calatorii de la data mentionata, dar a atras atentia ca trebuie privita cu ”realism” situatia din alte tari pentru a evita patrunderea unor noi variante ale coronavirusului in Marea Britanie.
De asemenea, premierul britanic si-a indemnat concetatenii sa evite cat mai mult si calatoriile interne si sa lucreze de acasa pe cat posibil.