Respins de ministrul Justitiei pentru sefia DIICOT, Horodniceanu declanseaza o actiune de mare amploare: peste 200 de perchezitii in 28 de judete
Politistii Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate si procurorii DIICOT fac, miercuri, 238 de perchezitii in Bucuresti si in 28 de judete, in cadrul a cincisprezece dosare penale de criminalitate organizata. Daniel Horodniceanu, care isi incheie mandatul in fruntea DIICOT, a precizat ca este vorba despre o actiune de amploare care este pregatita de mai bine de un an si ca procurorii DIICOT arata astfel ca pot da ”o lovitura de forta” gruparilor de crima organizata.
”Am aratat ca putem da o lovitura de forta acestor grupari de crima organizata”, a spus Horodniceanu, la Digi24.
Conform unor surse judiciare citate de news.ro, 47 de perchezitii au loc la Timisoara, majoritatea in Complexul Studentesc, intr-un dosar de trafic de droguri in care sunt vizati mai multi studenti de la Facultatile de Medicina si Drept. Surse din randul anchetatorilor spun ca este vorba despre doua retele de trafic si consum de stupefiante, care functionau din 2016 si care se aprovizionau reciproc. Majoritatea membrilor celor doua grupari sunt studenti care vindeau si consumau cu precadere marijuana si pastile Ecstasy.
In urma perchezitiilor de la Timisoara, anchetatorii ar urma sa duca la audieri la sediul DIICOT aproape 50 de persoane suspectate de trafic de droguri de risc si mare risc, dar si de trafic international de droguri.
De asemenea, este vizat de perchezitii si Florin Parjol, zis Ghenosu, cunoscut in lumea interopa din Targoviste. El a fost arestat in trecut inclusiv in Franta, pentru proxenetism, dar si intr-un dosar de fraude informatice si santaj, gruparea coordonata de el fiind implicata si in infractiuni cu violenta.
Potrivit Politiei Romane, sunt puse in executare 238 de mandate de perchezitie in Bucuresti si in 28 de judete – Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Galati, Braila, Vrancea, Covasna, Brasov, Buzau, Prahova, Dambovita, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caras, Hunedoara, Timis, Bihor, Satu Mare, Salaj, Cluj si Bistrita-Nasaud, urmand sa fie audiate peste 290 de persoane.
Dosarele in cadrul carora sunt efectuate perchezitiile vizeaza infractiunile de constituire a unui grup infractional organizat, fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala si spalare de bani.
In alte dosare se fac cercetari pentru efectuarea fara drept de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic si operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
De asemenea, se fac cercetari pentru evaziune fiscala, falsificare de instrumente electronice de plata, punere in circulatie de instrumente electronice de plata contrafacute, detinere de instrumente electronice de plata contrafacute, fals material in inscrisuri oficiale si fals informatic.
Totodata, au loc perchezitii in dosare penale in care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism si marturie mincinoasa.
La operatiuni participa peste 600 de politisti din cadrul structurilor de combatere a criminalitatii organizate, inspectoratelor de politie judetene si luptatori ai structurilor de interventii si actiuni speciale ale Politiei Romane, precum si jandarmi, politisti din cadrul I.G.P.F. si specialisti ai D.G.A.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.