Restauratie sinistra in educatie, condusa de semianalfabetul Liviu Pop. Reactie: „Atitudine de desconsiderare a celor onesti”
Profesorii care nu au reusit sa promoveze concursul pentru posturile de directori si directori adjuncti vor putea ajunge in aceste functii, intrucat noul ministru al Educatiei a aprobat, vineri, un document ce prevede ca acestia vor avea dreptul sa ocupe functiile de conducere prin numire
Numirea se va face de catre inspectorul general, cu avizul consiliului de administratie al Inspectoratului. „Pot fi numite si persoanele care pana la data concursului au ocupat functii de director sau de director adjunct in unitatea de invatamant respectiva si nu au participat la concurs sau au participat la concurs, dar nu au fost admise”, se arata in adresa numarul 24.187 din 06.01.2017.
Adresa este aprobata si semnata de noul ministru Pavel Nastase, precum si de proaspat numitul secretar de stat in Ministerul Educatiei, Liviu Pop.
Pe 22 decembrie, Ministerul Educatiei, atunci condus de Mircea Dumitru, a transmis inspectoratelor scolare o nota in care avertiza ca in functiile de director si director adjunct ramase vacante dupa organizarea concursului nu pot fi numite persoanele care pana la organizarea concursului au ocupat functii de director sau director adjunct in scolile respective si nu au participat la concurs, precum si persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.
Mircea Dumitru spune acum sunt sute de directori care isi vor pastra astfel functiile fara concurs, fiind ajutati de „partid”.
„Ne puteam astepta la aceasta hotarare, atata timp cat concursul nu a fost intampinat cu prea mult entuziasm inca de cand a fost anuntat. Multi oameni nu inteleg ca legea trebuie respectata si ca nu este doar o forma fara fond. Ce am incercat a fost sa cream o forma de evaluare si selectare a directorilor scolilor, care sa permita profesionalizarea managementului scolar. Dupa ce s-a incheiat ultima faza a concursului, au constatat ca sunt cateva sute de directori in functie care fie nu s-au inscris la concurs, pentru ca nu au avut incredere in aceasta forma de evaluare si chiar l-au sabotat direct, fie, si mai grav, nu au reusit sa treaca de probele de concurs. Cand au vazut ca exista cateva sute de oameni care au cerut Guvernului si partidului sa rezolve aceasta problema, au derogat de la metodologie si sa accepte ca acesti oameni sa conduca scolile, subminand intregul concurs care a fost organizat corect”, a declarat Mircea Dumitru pentru Republica.ro.
Fostul ministru al Educatiei spune ca in aceasta situatie se afla intre 500 si 600 de directori, in conditiile in care 5.400 de candidati au promovat examenul pentru functia de director si de director adjunct.
Potrivit Metodologiei de organizare a concursului de directori, nu pot fi numiti in posturile ramase vacante „persoanele care pana la organizarea concursului au ocupat functii de director sau director adjunct in scolile respective si nu au participat la concurs sau persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise”, iar in luna decembrie a anului trecut Mircea Dumitru avertizase ca nu va accepta nicio derogare.
Decizia luata de noul ministru Pavel Nastase arata, in opinia lui, tarele vechi ale sistemului. „In primul rand este o atitudine de desconsiderare care a celor care s-au pregatit si au fost onesti. Acest lucru arata tarele destul de serioase, avand radacini si in scoala romaneasca, a unei modalitati de a organiza si de a conduce de la partid, lucru pe care l-am semnalat inca de asta vara”.
Liviu Pop, secretar de stat in Ministerul Educatiei, este celebru pentru greselile de exprimare. Anul trecut, cand era Ministru al Educatiei, a spus ca s-a operat la „genunche”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook