Retragerea rusilor din Herson: „Generalii de la Moscova au decis ca orasul nu merita sa luptam pentru el”. Rusia a suferit deja pierderi grele, informatii dezvaluite de oficiali occidentali

externe

Vladimir Putin are planuri „bine avansate” de a ordona retragerea din Herson, cel mai mare oras detinut de fortele ruse in Ucraina, fiind un alt esec major al invaziei, au declarat joi oficiali occidentali citati de Evening Standard.

Oficialii occidentali afirma ca generalii lui Putin au decis ca orasul „nu merita sa luptam pentru el”, fortele rusesti suferind deja pierderi grele in urma  contraofensivelor ucrainene in sudul tarii si in nord-est.

Cu toate acestea, se asteapta ca presedintele rus sa incerce sa prezinte retragerea trupelor, pe partea de est a raului Nipru, ca pe o evacuare. „Elementele de comanda” ale Rusiei din zona Herson s-ar fi retras deja dincolo de rau, unde au fost construite aparari.

Un oficial occidental a declarat: „Suntem increzatori in anunturile noastre anterioare cu privire la perspectiva retragerii Rusiei din capul lor de pod din Herson. Este aproape sigur ca planificarea in acest sens este foarte avansata”.

Steagurile rusesti au fost deja date jos de pe cladirile municipale si de la punctele de control din orasul Herson din sudul tarii.

Citeste si: Steagul Rusiei a disparut de pe cladirea administratiei ruse din Herson

Oficialul a adaugat: „O mare parte a populatiei civile s-a mutat acum spre est. Este foarte probabil ca Rusia sa fi prioritizat o intarire temporara a fortelor in zona pentru a acoperi retragerea. Retragerea va fi prezentata ca o evacuare. Deci nu va fi prezentata ca o retragere militara in acest sens”.

Oficialii occidentali au precizat ca generalii lui Putin au „intentia” si „capacitatea” de a se retrage din Herson si ca au stabilit „conditiile” pentru a face acest lucru.

Criticand „esecurile conducerii rusesti”, un oficial occidental a adaugat: „In Herson, este probabil ca majoritatea esaloanelor de comanda sa se fi retras acum peste rau, lasand oameni demoralizati si fara comandanti sa faca fata asalturilor ucrainene. O proportie substantiala dintre acesti oameni sunt rezervisti recent mobilizati. Este din ce in ce mai evident ca sunt adesea slab echipati si pregatiti.”

Acesta a precizat ca fortele ucrainene progreseaza „foarte incet” spre Herson, cu unele „cazuri” de preluare mai rapida a teritoriului. Luptele pe strazile orasului ar urma sa fie, de asemenea, „extrem de dificile”.

Cu toate acestea, a subliniat oficialul: „Este vorba mai mult de faptul ca rusii iau decizii strategice pe termen mai lung cu privire la locul unde este cel mai bine sa se apere pentru a fi eficienti, pentru a-si mentine propriile rezerve de munitii, pentru a-si mentine nivelul trupelor si pentru a se pregati pentru iarna. Cred ca, dupa parerea lor, au decis ca nu merita sa lupte pentru orasul Herson, ca acea bariera defensiva naturala a raului este extrem de valoroasa pentru ei”.

Un inalt oficial instalat de Rusia a declarat ca este probabil ca fortele rusesti sa abandoneze punctul de sprijin de pe malul vestic al raului Nipru, in zona Herson.

Oficialii ucraineni au ramas insa prudenti cu privire la semnele ca Rusia abandoneaza zona, iar la Moscova s-a pastrat tacerea din partea inaltilor oficiali in legatura cu anuntul a ceea ce ar insemna una dintre cele mai umilitoare retrageri ale Rusiei de la invazie.

„Cel mai probabil, unitatile noastre, soldatii nostri, vor pleca pe malul stang (estic)”, a declarat Kirill Stremousov, administratorul civil adjunct al regiunii Herson, instalat de Rusia, intr-un interviu acordat Soloviov Live, un organ de presa online pro-Kremlin.

Zona include orasul Herson, capitala regiunii cu acelasi nume si singurul oras important pe care Rusia l-a capturat intact de la invazia sa din februarie.

De asemenea, include o parte a unui baraj urias peste Nipru, care controleaza alimentarea cu apa pentru irigarea Crimeei, peninsula ocupata de Rusia din 2014.

Anterior, Rusia a negat cu tarie ca fortele sale ar intentiona sa se retraga din zona, pe care Putin a sustinut ca a anexat-o la Rusia la sfarsitul lunii septembrie. Joi au aparut speculatii cu privire la faptul ca Rusia se retrage intr-adevar, dupa ce pe internet au circulat fotografii care aratau cladirea administrativa principala din orasul Herson fara steagul Rusiei arborat in varful ei.

Moscova a trimis zeci de mii de soldati pentru a intari zona, una dintre cele mai mari prioritati ale sale pe campul de lupta. Ucraina a tintit principalele puncte de trecere a raului timp de luni de zile, ceea ce a ingreunat aprovizionarea fortei ruse uriase de pe malul vestic de catre Rusia.

Trupele ucrainene au avansat de-a lungul raului de cand au strapuns linia frontului rusesc, la inceputul lunii octombrie, desi avansul lor a incetinit in ultimele zile.

Ucraina pastreaza un secret strict in ceea ce priveste progresul trupelor sale pe frontul din Herson, iar pana acum a fost  precauta cu privire la orice sugestie ca Rusia ar fi parasit pozitiile de acolo.

Natalia Humenyuk, sefa centrului de presa al armatei ucrainene, a declarat ca indepartarea steagului rusesc de pe acoperisul cladirii administrative din Kherson ar putea fi o capcana ruseasca pentru a atrage trupele ucrainene intr-un avans nechibzuit.

„Aceasta ar putea fi o manifestare a unei anumite provocari, pentru a crea impresia ca asezarile sunt abandonate, ca este sigur sa se intre in ele, in timp ce ei se pregatesc pentru batalii de strada”, a declarat ea in comentarii televizate.

Moscova a declarat la sfarsitul lunii septembrie ca a anexat regiunile ucrainene Herson, Donetk, Luhansk si Zaporojie, dupa ce a organizat asa-zise referendumuri respinse ca fiind false si ilegale de Kiev si de Occident.

Lovim „drept la tinta” si pe Telegram. Abonati-va si la canalul AK24 de Telegram

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: