analize

Revolta a judecatorilor din Bucuresti contra CSM: „Credibilitatea justitiei si pensiile magistratilor au fost jucate la loteria marii prescriptii chiar de catre sefii justitiei”

Iuresul creat in ultimele zile de chestiunea pensiilor de serviciu ale magistratilor i-a facut pe acestia se se dezmeticeasca si sa se intoarca impotriva conducatorilor justitiei, pe care ii acuza ca au adoptat, fara sa-i consulte, solutiile propuse de politicieni si ca nu au sustinut public pozitia judecatorilor.

Surse din magistratura au precizat pentru aktual24.ro ca judecatorii Sectiei a VIII-a Civila, Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a Tribunalului Bucuresti au elaborat un manifest in cuprinsul caruia reproseaza Consiliului Superior al Magistraturii, condus de judecatorul Daniel Gradinaru, ca nu a adoptat o forma corespunzatoare de comunicare nici cu interiorul sistemului si nici cu exteriorul acestuia, lasandu-i pe magistrati sa fie infierati zilnic pentru vini pe care nu si le insusesc.

Ceea ce nu s-a putut spune in comunicat este ca judecatorii au inceput sa constientizeze cauzele pentru care credibilitatea sistemului judiciar romanesc a fost ruinata, iar ei nu vor sa plateasca in locul celor care au jucat aceasta credibilitate la ruleta “marii prescriptii“, a relatat o sursa din magistratura pentru aktual24.ro.

Sursa a tranmis textul de mai jos catre redactia aktual24.ro, ilustrand astfel starea de spirit de acum din magistratura:

Aversiunea recenta fata de sistemul judiciar din Romania si mai ales fata de beneficiile pe care magistratii le au in ceea ce priveste pensiile de serviciu, numite si “pensii speciale”, a fost, se pare, determinata de numeroasele decizii ale judecatorilor care au creat convingerea cetateanului de rand ca indiferent cat de grave sunt infractiunile si cat de importante prejudiciile pe care le-au produs, acestea raman nepedepsite daca autorii lor sunt politicieni importanti sau afaceristi multimilionari.

In randul unor astfel de hotarari ar putea fi mentionata decizia de indrumare, cu efect obligatoriu pentru judecatorii din Romania, emisa in octombrie 2022, de completul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, condus la acea vreme, de actualul presedinte al CSM, Daniel Gradinaru, in urma careia s-au inchis procese penale in care au fost inculpati sute de oameni politici sau de afaceristi multimilionari. Acestia s-au vazut dintr-o data loviti de noroc la loteria “marii prescriptii “, scapand astfel de puscarie.

In cele opt luni care au trecut de la emiterea acestei decizii s-au inchis mii de dosare penale, au ramas nerecuperate prejudicii de cateva miliarde de euro si au scapat de puscarie nume celebre precum Elena Burlan Puscas, Gheorghe Burnei, Nelu Iordache, Emille Kharrat, Bogdan Olteanu, Darius Valcov, Vanessa Youness, oamenii lui Sorin Ovidiu Vintu, etc.

La aversiunea oamenilor de rand fata de sistemul judiciar a contribuit si nemultumirea acestora fata de tergiversarea unor dosare extrem de importante precum cel al Revolutiei, al Mineriadei din 13-15 iunie 1990 sau al evenimentelor din 10 August 2018. Aceste tergiversari si impiedicarea aflarii adevarului in dosarul Revolutiei, aflat acum in instrumentarea unui judecator care a fost ofiter la Serviciul secret al Ministerului de Interne (fostul ‘Doi si-un sfert’), au capatat accente dramatice, mama unuia din eroii martiri din decembrie 1989 autoincendiindu-se in luna mai a acestui an, intr-un gest de protest final.

Inflamarea aversiunii oamenilor de rand a fost accentuata de cazurile de promovare in functii de prim rang din sistemul judiciar a unor persoane implicate, personal sau prin apropiati, in cazuri rasunatoare de coruptie.

Acum cateva zile, Sabina Adomnitei, sotia fostului ministru Cristian Adomnitei, condamnat in prima instanta pentru coruptie, a promovat extrem de rapid in cariera, fiind numita de Consiliului Superior al Magistraturii, condus de judecatorul Daniel Gradinaru, in functia de vicepresedinta a Curtii de Apel Bucuresti, instanta care a avut si are pe rol unele dintre cele mai importante dosare penale din Romania si care s-a remarcat in ultimii ani cu solutii raspunatoare de achitare sau incetare a procesului penal in favoarea unor inculpati celebrii precum Valeriu Zgonea, Vanessa Youness, fostii directori ai Aeroportului Baneasa, Dan Hosu (sotul defunct al fostei sefe a DIICOT, Giorgiana Hosu)

Lia Savonea, fosta presedinta a Consiliului Superior al Magistraturii, for care ar trebui sa reprezinte acum pozitia magistratilor si sa fie garantul independentei justitiei, a fost acuzata public de fosta ministra a justitiei, Ana Birchal, de faptul era apropiata de prim ministrul PSD, Viorica Dancila, sau de autorul OUG 13, Florin Iordache, fostul ministrul “Alta intrebare”.

In luna aprilie 2023, Lia Savonea a fost promovata de Consiliului Superior al Magistraturii, condus de judecatorul Daniel Gradinaru, in functia de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in ciuda faptului ca nu a dat lamuri despre modul in care a tergiversat dosarul FNI pana la la prescriptia celei mai grave infractiuni comise de Sorin Ovidiu Vantu sau ca a “ uitat” sa mentioneze in declaratia de avere un imobil pe care sotul sau construise un bloc impreuna cu interlopii clanului Iordan din Chiajna, astfel cum se arata in investigatia Rise Project.

Nici actualul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Daniel Gradinaru, nu a dat vreodata raspunsuri la acuzatiile aparute in articole de presa privitor la faptul ca si-ar fi plagiat teza de doctorat sau ca, alaturi de apropiata sa, Lia Savonea, ar fi tergiversat dosarul FNI, pana la prescriptia celei mai grave infractiuni comise de Sorin Ovidiu Vantu.

Nicio explicatie nu a oferit reprezentantilor presei actualul presedinte al CSM in privinta motivelor care l-au determinat sa secretizeze dosarul in care a dispus achitarea Corinei Corbu, actuala presedinta a ICCJ, pentru acuzatiile de coruptie ce ii fusesera aduse de Directia Nationala Anticoruptie.

Din spatiul public au lipsit cu desavarsire si explicatiile presedintei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Corina Alina Corbu, la acuzatiile punctuale de plagiat formulate de jurnalisti de la o cunoscuta publicatie romaneasca.

Parca pentru a turna gaz de focul nemultumirii pupulare fata de functionarea sistemului judiciar, au fost pronuntate in ultima perioada, in cai extraordinare de atac, decizii prin intermediul carora, inculpati celebri au scapat de raspundere penala desi se aflau in faza executarii pedepsei.

In acest sens se impune mentionata decizia pronuntata de judecatoarea Pencea Adriana, recent promovata la Curtea de Apel Bucuresti, prin care a fost anulata in calea de atac extraordinara a revizuirii condamnarea definitiva de 7 ani inchisoare a omului de afaceri Puiu Popoviciu, pentru o paguba de 300 de milioane de euro, adusa statului roman prin afacerea „Baneasa”.

Tot judecatoarea Pencea Adriana a fost cea care, in anul 2013, l-a eliberat pe interlopul Sile Camataru din inchisoare iar in anul 2021 a dispus admiterea cererii de liberare conditionata a fostului lider PSD, Liviu Dragnea. Asta in ciuda faptului ca Pencea semnase o scrisoare-memoriu prin care erau condamnate actiunile de protest ale judecatorilor si procurorilor romani nemultumiti de modificare legilor Justitiei de catre partidul al carui lider a fost Liviu Dragnea.

Acum doua zile, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis calea extraordinara de atac a recursului in casatie, dispunand achitarea fostului primar al Sectorului 5 Bucuresti, Cristian Popescu Piedone care se afla in penitenciar, in executarea unei pedepse definitive de 4 ani inchisoare ce ii fusese aplicata in dosarul Colectiv.

Decizia a fost pronuntata de un complet din care au facut parte judecatoarele Eleni Cristina Marcu si Valerica Voica, care au intrat si din comisia de examinare ce a promovat-o pe Lia Savonea ca judecatoare la ICCJ, cu nota maxima.

La sedinta CSM in care a fost intervievata pentru pozitia de judecator la ICCJ, Savonea a venit cu masina de serviciu si a fost pazita de jandarmi. Aceasta sedinta a CSM este si acum secretizata.

Judecatoarea Eleni Marcu s-a remarcat si prin faptul ca, atunci cand era vicepresedinta a Curtii de Apel Constanta, a semnat scrisoarea sefilor de instante care au condamnat protestele magistratilor impotriva modificarilor operate de PSD-ALDE la Legile Justitiei.

Acest gen de decizii a facut ca magistratura sa se rupa de societate si sa fie alipita de politicienii de rang inalt sau de oamenii de afaceri potenti financiar, trimisi in judecata pentru infractiuni grave de coruptie in dosare care nu si-au mai gasit raspunsurile judiciare si nici nu si-au vazut prejudiciile recuperate.

De altfel, cu prilejul promovarii in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, judecatoarea Lia Savonea si-a exprimat convingerea ca judecatorul nu trebuie sa fie un justitiar (justitiar, -e, adj. care face dreptate, care urmareste sa faca dreptate. Sursa : DEX ’98 ). Lia Savonea, perceputa ca lidera de facto a sistemului judiciar, a mai spus ca judecatorul trebuie sa se margineasca la a aplica legea. Asta in conditiile in care, in categoria de lege, intra si deciziile de indrumare, cu efect obligatoriu pentru judecatorii, precum cea emisa in octombrie 2022 de completul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in urma careia s-au inchis prin prescriptie mai mult de 5000 de dosare penale.

Pe acest fond au izbucnit nemultumirile judecatorilor care acuza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), condus de judecatorul Daniel Gradinaru, ca si-a abandonat rolul de garant al independentei justitiei si ca a acceptat aproape integral si fara sa-i consulte, solutia politicienilor privind cresterea brusca a varstei de pensionare la 60 de ani pentru toti magistratii.

Judecatorii afirma ca aceasta crestere a varstei de pensionare la 60 de ani chiar si pentru cei care au functionat in sistem mai bine de 20 de ani, perioada in care au fost obligati sa suporte incompatibilitati si interdictii, pentru care legea in vigoare le da inca dreptul sa se pensioneze la implinirea unei vechimi de 25 de ani, indiferent de varsta, este una neconstitutionala pentru ca genereaza discriminari intre persoane cu varsta biologica apropiata.

Chestiunea este una extrem de serioasa pentru ca poate genera plecarea imediata din sistem a judecatorilor care au absolvit, dupa facultate, cursurile de doi ani ale Institutului National al Magistraturii. Deficitului cronic de magistrati astfel creat, ar putea sa fie suplinit doar prin includerea rapida in sistem, fara examen, a unor persoane in baza unei simple proceduri administrative constand in verificarea c.v-ului de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

Sistemul judiciar ar trece astfel de la “ marea prescriptie “ la “ marea epurare “ iar aceasta trecere ar trebui stopata printr-o analiza obiectiva a cauzelor reale ale aversiunii populare.

“Proiectul Savonea“ sau “proiectul magistraturii fara spirit justitiar“ a esuat si s-a transformat intr-un dezastru dureros pentru magistratii onesti care si-au pierdut pensile de serviciu. Esecul unui astfel de proiect era inevitabil de vreme ce, orice corp viu parasit de spirit, intra in descompunere. Magistratura parasita de spiritul justitiar a devenit un corp strain, respins cu aversiune de organismul societatii romanesti.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Recent Posts

Influencerul Jake Paul l-a invins la puncte pe legendarul boxer Mike Tyson, castigand un premiu de 40 de milioane de dolari

Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de box din ultimii ani s-a incheiat vineri noapte…

12 minute ago

„Cea mai ciudata fobie din lume”: Consilierii unui ministru suedez insista ca din preajma acestuia sa fie indepartate bananele

Fobia de banane a unui ministru suedez i-a determinat pe consilierii sai sa insiste ca…

14 minute ago

Retea de traficant destructurata in Ungaria. Victime din Romania exploatate in conditii inumane

O grupare infractionala care exploata tineri vulnerabili din Romania in Ungaria a fost destructurata de…

15 minute ago

Volodimir Zelenski: „Razboiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Alba.” Olaf Scholz: „Donald Trump are o pozitie mai nuantata”

Intr-un interviu pentru Suspline, conform The Guardian, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca razboiul…

16 minute ago

Cel putin zece bebelusi au murit si alti 16 sunt grav raniti, dupa un incendiu produs la o maternitate din India

Cel putin zece bebelusi au murit si 16 se lupta pentru viata lor din cauza…

27 de minute ago