Revoltat, Nelu Tataru i-a pus la punct pe PSD-isti in Parlament: „Avocatul Poporului spune ca suntem centre de detentie, iar personalul medical tortionar”

politica

Nelu Tataru, mita, Parlament, DNA, acuzatii

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat marti, la Parlament, la dezbaterea motiunii simple „Sanatatea romanilor nu este firma de pompe funebre”, ca „nu ar fi drept” fata de populatie si de corpul medical sa plece in aceste moment si a spus ca ar fi dorit ca cineva sa ii ceara demisia in perioada martie-aprilie, cand „se cauta cineva pentru carnea de tun sa mearga prin focare”.

„La punctul trei se vorbeste de demisie de onoare. Ma bucura sa gasiti la mine onoare. Cat despre demisie, as fi vrut sa mi-o ceara cineva in martie-aprilie, cand se cauta cineva pentru carnea de tun sa mearga prin focare si in aceasta tara. Am o onoare, voi avea in continuare. Nu ar fi drept fata de populatia acestei tari si fata de corpul medical sa plec in aceste momente”, a spus ministrul Sanatatii.

El a afirmat ca acuzele din motiunea simpla sunt „dureroase”, in contextul in care de 30 de ani este in „slujba pacientului”.

„Personal, acest acuze sunt dureroase, in contextul in care de la varsta de 14 ani, incepand cu liceul sanitar, mai mult de 30 de ani mi-am desfasurat-o in slujba pacientului. Am fost acuzat de numiri. Numirile s-au facut conform legii. Nu poti sa stii acea persoana in folclorul local ce are in spatele lui. (…) Nu mi-am pus rude in Consiliul de administratie la UNIFARM sau Antibiotice si stiti foarte bine acest lucru si am explicat in toate cazurile cand a fost nevoie”, a mai aratat Tataru, citat de Agerpres.

Ministrul a spus ca nu a interzis si nu va interzice nicio testare care se face dupa un protocol, dupa o procedura, intr-un cadru organizat, securizat medical.

„Nu am interzis si nu voi interzice nicio testare care se face dupa un protocol, dupa o procedura, intr-un cadru organizat, securizat medical, nu exista autorizatie din partea DSP pentru testarea in camp”, a mai aratat ministrul Sanatatii.

Nelu Tataru a spus ca politicul „a intrat prea repede in joc”, iar „medicalul inca nu si-a revenit”. „Un sistem sanitar de 30 de ani dezgolit in aceasta perioada nu are nevoie inca o data sa fie tavalit”, a mai afirmat ministrul Sanatatii.

„Nu am crezut si nu cred ca in continuare poate exista atata indolenta, atata miscare neprofesionista sa spun, in conditiile in care ne-am trezit in urma cu trei-patru saptamani si prezentam o alta realitate. Mai mult decat atat, un corp medical care este controlat in aceste moment de Curtea de Conturi ca ore suplimentare, la garzi, un Avocat al Poporului care spune ca suntem centre de detentie, iar personalul medical tortionar. (…) Nu este mult de cand erau eroi in halate albe, acum sunt eroii care au furat ore suplimentare. Din acesti eroi avem 3.168 de confirmati pozitiv cu COVID si 11 decese”, a mai sustinut ministrul.

Deputatul PSD Florin Buicu a declarat marti ca in guvernarea Orban – PNL Sanatatea nu reprezinta o prioritate.

„Mesajul pe care Parlamentul il va da este, de fapt, mesajul pe care il dau romanii, este mesajul si semnalele de alarma pe care le trag asociatiile de pacienti, mesajul pe care Parlamentul il va da este mesajul acestei motiuni: in guvernarea Orban – PNL sanatatea nu este prioritate, asa cum spune si domnul Citu, in guvernarea Orban – PNL sanatatea romanilor a ajuns firma de pompe funebre, daca tot spitalele pot fi conduse de oameni care conduc firme de pompe funebre”, a spus Buicu, in plenul Camerei Deputatilor, la dezbaterile pe motiunea simpla pe Sanatate.

El a adaugat ca votul Parlamentului pe motiunea simpla este impotriva ministrului Sanatatii, Nelu Tataru, nu impotriva doctorului Nelu Tataru.

„PSD nu voteaza impotriva doctorilor si nu voteaza impotriva personalului medical, asa cum incearca PNL in ultima perioada sa induca acest mesaj subliminal. Au incercat sa spuna ca pentru toate relele din ultima perioada PSD este de vina. Au incercat sa spuna ca doctorul Arafat, doctorul Cercel, doctorul Rafila, doctorul Imbri, doctorul Pistol sunt de vina. Au incercat sa spuna ca doctorii sunt de vina si acest lucru trebuie sa inceteze. Decizia privind instaurarea starii de urgenta, a starii de alerta, decizia privind relaxarile sunt decizii politice. Nu doctorii au propus relaxarea pacanelelor, decizia a apartinut premierului Orban. In paralel, relaxarea si accesul in biserici cu respectarea distantarii sociale sau in spitale pentru tratamentul bolilor cronice nu le-ati relaxat sau le-ati relaxat doar cand opinia publica, romanii, PSD, v-au cerut-o”, a mentionat acesta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: