Revolutie pe scena politica, platforma lui Ciolos are deja un numar impresionant de membri. Ce actiuni vor avea loc in scurt timp

politica

Alin Cristian Mituta, fostul sef de cabinet al premierului Dacian Ciolos si coordonator al proiectului Romania 100, anunta ca aproape 30.000 de romani s-au inscris pe platforma online si sunt gata sa se implice activ.

E asemenea, peste 6.000 de romani si-au trimis CV-ul pentru a coordona activitati din cadrul proiectului lui Dacian Ciolos.

„Suntem aproape 30.000. Va multumim pentru entuziasmul cu care raspundeti chemarii noastre, va multumim pentru miile de mesaje, pentru ideile inspirate si propunerile pe care le trimiteti, pentru energia pe care o aduceti, fiecare dintre voi. Este energia schimbarii. Este constiinta ca, impreuna, mai multi, mai hotarati, schimbam Romania. In bine!

Nu va fi un drum usor si nu va fi un drum scurt. Dar, suntem pregatiti. Ne uitam spre viitor, avand in minte lectiile invatate din experienta guvernarii de anul trecut. Ne uitam spre viitor cu credinta ca fiecare dintre cei 30.000 si zecile de mii care vor veni, ducem cu noi nu numai experienta, cunoastere, energie, ci si o farama din Romania pe care ne-o dorim.

Suntem aproape 30.000 din toate regiunile Romaniei, din toate colturile lumii. Mai mult decat atat, suntem peste 6.000 care ne-am asumat sa contribuim cu resursele noastre – cu experienta noastra, cu timp, cu bani.

Va multumim, fiecareia si fiecaruia dintre voi si va invitam sa continuati sa ne trimiteti ideile voastre.

Mai multi,mai uniti, mai implicati, suntem mai puternici. Vorbiti-le prietenilor vostri,vorbiti-le parintilor vostri despre Platforma Romania 100, vorbiti-le despre cele zece principii, vorbiti-le despre schimbarea Romaniei si despre Romania pe care o purtati in voi”, a scris Mituta pe Facebook.

El a anunta ce urmeaza sa se intampla in continuare:

„Iata ce urmeaza, pe termen scurt:

· Participare. Foarte curand va vom propune mecanisme de comunicare si agregare. Dorim ca adeziunea voastra la aceste principii sa nu se rezume doar la completarea unui formular online, ci sa putem comunica intre noi, schimba idei, dezbate – online si, mai ales, offline. Pana atunci, nu ezitati sa ne scrieti la contact@ro100.ro si pe Facebook la www.facebook.com/platformaro100/

· Implicare. Realitatile de la firul ierbii ne sunt cunoscute, insa pentru a produce cu adevarat o schimbare, trebuie sa lucram impreuna cu oamenii care se lovesc zilnic de aceste realitati. Vom dezvolta mecanisme de implicare reala la nivel local.

· Organizare. Cele 12 hub-uri tematice incep sa lucreze. Lor li se va adauga o buna parte dintre cei peste 6.000 dintre voi care si-au depus CV-ul. Aplicatiile sunt si vor ramane deschise. Am inceput analiza CV-urilor. Avand in vedere numarul mare de candidaturi, estimam ca analiza lor va dura cateva saptamani bune. Intre timp, ne vom asigura ca fiecare dintre voi va primi in cel mai scurt timp un mesaj din partea noastra si vom deschide cai de comunicare directa.

· Munca. Vom propune cateva directii strategice de actiune si politici publice cu sens si miez. Vom promova idei si strategii de dezvoltare in domenii cheie pentru cresterea Romaniei, propuneri de masuri legislative necesare, bazate pe estimari bugetare si de resurse umane realiste. In dezvoltarea acestor proiecte vom implica toti actorii relevanti, in spiritul transparentei si al participarii.

Pentru toate acestea este nevoie de fiecare dintre noi. Ne unesc principii si valori care vor aduce schimbarea in Romania. Stim ca putem face asta si stim ca impreuna avem foarte mult de lucru. Pe foarte curand!”, a promis Alin Cristian Mituta.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: