Rezolutia Rares Bogdan, aprobata in unanimitate de BPN al PNL: „USRPLUS sa denunte colaborarea cu AUR si sa revina la dialogul cu PNL, fara preconditii inacceptabile”
Biroul Politic National al Partidului National Liberal a adoptat, sambata, la propunerea lui Rares Bogdan, o rezolutie prin care invita USRPLUS la un „dialog direct, nemijlocit, fara preconditii inacceptabile” pentru a reface majoritatea parlamentara creata dupa alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Conducerea PNL face apel la USP PLUS caruia ii cere „denuntarea imediata si totala a oricarei colaborari sau actiuni politice comune cu Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR)”, pe care liberalii o catalogheaza drept „o formatiune extremista, xenofoba si anti-europeana”. Rezolutia urmeaza sa fie asumata de Consiliul National, convocat duminica, de la ora 12:00.
In documentul adoptat sambata cu unanimitate de voturi si denumit „Rezolutia Consiliului National al Partidului National Liberal privind mentinerea stabilitatii si respingerea extremismului politic”, forul de conducere al PNL arata ca liberalii raman „ferm angajati in actul guvernarii Romaniei” si il mandateaza pe premierul Florin Citu, „pentru a lua masurile si deciziile necesare pentru asigurarea in continuare a stabilitatii guvernamentale si pentru respingerea tentativelor parlamentare de demitere a Guvernului prin motiune de cenzura”.
In contextul in care „saluta” recenta aprobare in Guvernul Romaniei a Programului national de investitii „Anghel Saligny” pe care il considera „o solutie buna si necesara pentru modernizarea tarii, pentru dezvoltarea multor comunitati locale”, dar caruia USR PLUS i s-a opus, Consiliul National PNL cere USRPLUS sa denunte „colaborarea” cu AUR si sa revina la dialogul cu PNL, „fara preconditii inacceptabile”.
„Facem apel la denuntarea imediata si totala de catre USR PLUS a oricarei colaborari sau actiuni politice comune cu Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR), o formatiune extremista, xenofoba si anti-europeana. Niciun partid care se pretinde democratic si pro-european nu poate intra in parteneriate de vreun fel – fatise sau tacite – cu apologeti ai legionarismului sau ai comunismului, cu sustinatori ai lui Corneliu Zelea Codreanu sau Nicolae Ceausescu. Invitam USR PLUS la un dialog direct, nemijlocit, fara preconditii inacceptabile, pentru a reconstrui increderea si a reface majoritatea parlamentara creata imediat dupa alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020″, sunt doua dintre punctele rezolutiei, citate de news.ro.
Documentul reafirma ca PNL face toate eforturile pentru asigurarea stabilitatii si functionarea cat mai buna a guvernarii, „dincolo de orice disputa de pe scena politica” si reafirma de asemenea „sustinerea categorica” pentru parteneriatul cu Romaniei, Klaus Iohannis
In aceeasi rezolutie liberalii solicita Guvernului Romaniei „luarea tuturor masurilor posibile pentru a proteja cetatenii in contextul scumpirilor care au avut loc in sectorul energetic si care le afecteaza nivelul de trai.”
„Reamintim tuturor membrilor PNL obligatia lor de corectitudine fata de partidul din care fac parte, obligatie care include solidaritatea cu echipa guvernamentala liberala si sustinerea Guvernului condus de PNL, in fata celor care il ataca in mod politicanist si care urmaresc sa-l slabeasca ori sa-l demita”, se mai arata in rezolutia adoptata sambata.
Documentul a fost votat conform preambulului, in contextul in care liberalii au luat „act de temerile care exista in societate cu privire la recentele evolutii de pe scena politica, care au generat o nedorita criza” dar si „tinand cont de atacurile la adresa stabilitatii guvernamentale si de riscurile pentru Romania pe care aceste atacuri le implica”.