Rezultate in Republica Moldova, 90% dintre voturi au fost numarate. Maia Sandu, extrem de aproape de Dodon

politica

Comisia Electorala Centrala (CEC) a prezentat, duminica noapte, rezultate preliminare dupa procesarea a 2001 de procese verbale din 2143. Astfel, pe primele locuri se clasifica Igor Dodon cu 35,82%, Maia Sandu cu 32,20%, iar pe al treilea cu Renato Usatii cu 16,94 la suta.

Candidatul Partidului Actiune si Solidaritate (PAS) la functia de presedinte al Republici Moldova, Maia Sandu, a acuzat existenta unor „incercari de fraudare a alegerilor” desfasurate duminica.

Aceasta a declarat, intr-o conferinta de presa sustinuta la scurt timp dupa inchiderea sectiilor de votare, ca formatiunea politica pe care o conduce a depus peste 300 de sesizari la inspectoratele de politie raionale privind cazurile de transport ilegal de alegatori si a sesizat Procuratura Republicii Moldova cu privire la tentativele de mituire a alegatorilor.

„Astazi am vazut mai multe incercari de fraudare a alegerilor. Au fost adusi in mod organizat alegatorii la vot, chiar daca legea interzice acest lucru, au fost incercari de a plati unii alegatori, au fost tentative de dezbinare a societatii si de provocare a cetatenilor. Noi am constatat aplicarea de catre unii concurenti electorali a unor tehnici de fraudare diverse si extinse ca frecventa”, a afirmat Maia Sandu.

Totodata, candidata PAS a multumit cetatenilor moldoveni din strainatate pentru mobilizarea masiva la vot, in conditiile in care peste 140.000 de cetateni din Republica Moldova au votat in cele 139 de sectii de votare din strainatate.

„Oameni dragi din diaspora, dumneavoastra ati fost astazi de-a dreptul uimitori. Pana in acest moment au votat peste 140.000 de oameni in diaspora. Este o mobilizare extraordinara, este o mobilizare care este un model de activism civic si de implicare si care ne inspira pe noi pe toti”, a adaugat Sandu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: