Rezultate partiale in Turcia: Erdogan are 52,1% dupa ce s-au numarat peste 99% dintre voturi
Primele rezultate partiale ale alegerilor din Turcia arata ca presedintele Erdogan a castigat turul doi.
UPDATE Conform rezultatelor preliminare neoficiale difuzate de agentia publica Anadolu, dupa numararea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obtinut 52,1% din voturi, iar Kemal Kilicdaroglu 47,9%.
Opozantul turc Kemal Kilicdaroglu, invins duminica de presedintele Recep Tayyip Erdogan in al doilea tur al alegerilor prezidentiale, si-a exprimat „tristetea” pentru viitorul Turciei, consemneaza agentiile AFP si Reuters.
„Sunt extrem de trist in fata dificultatilor care asteapta tara noastra”, a spus liderul principalului partid turc de opozitie, formatiunea social-democrata CHP, vorbind la Ankara la sediul partidului, dupa ce rezultatele preliminare il dau ca sigur castigator pe Erdogan.
UPDATE Dupa numararea a 94,1% din voturi, Erdogan conduce cu 52,43%, iar Kilicdaroglu are 47,57%, conform agentiei de stat Anadolu.
Dupa numararea a peste 55% dintre voturi, Erdogan este cotat cu 55,8%, anunta Al Jazeera.
Turul doi al alegerile prezidentiale din Turcia s-a incheiat duminica la ora locala 17:00.
„Acum este momentul sa protejam vointa natiuni noastre (…) pana in ultimul moment”, a scris pe Twitter presedintele in exercitiu imediat dupa inchiderea urnelor.
„Indemnam pe toata lumea la calm inaintea numararii voturilor”, a declarat la randul sau un observator din tabara lui Kilicdaroglu.
In pofida unor sondaje care-l dadeau invins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape sa castige alegerile inca din primul tur, obtinand 49,5%, fata de 45% pentru Kilicdaroglu, un social-democrat pro-occidental.