Rio de Janeiro: Urgenta medicala declarata inaintea Carnavalului din cauza cresterii numarului de cazuri de febra Dengue
Autoritatile din orasul brazilian Rio de Janeiro au declarat urgenta medicala, incercand sa limiteze raspandirea febrei Dengue. Numarul cazurilor a crescut de patru ori in Brazilia in ianuarie, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, potrivit BBC.
Rio a inregistrat 10.000 de cazuri pana in acest an, fata de 23.000 in intregul an 2023.
Dengue poate provoca febra, dureri de cap severe, dureri in spatele ochilor, dureri musculare si articulare si eruptii cutanate.
Un vaccin impotriva Dengue dezvoltat de compania japoneza Takeda a fost aprobat de autoritatea de reglementare a sanatatii din Brazilia anul trecut, dar nu a fost inca distribuit pe scara larga.
Eder Gatti de la Ministerul Sanatatii din Brazilia a declarat ca numarul de doze pe care serviciul de sanatate publica le-a primit de la laboratorul japonez este limitat. Prin urmare, guvernul intentioneaza sa acorde prioritate municipalitatilor mari cu rate ridicate de transmitere a bolii.
Intre timp, primaria din Rio a anuntat ca va deschide 10 centre de tratament pentru persoanele cu dengue.
Oficialii din domeniul sanatatii au indemnat, de asemenea, oamenii sa foloseasca repelenti.
Ministrul Sanatatii din Brazilia, Nisia Trindade, i-a indemnat pe oameni sa se asigure ca nu au balti de apa statatoare, unde se inmultesc tantarii care transmit boala.
Rio nu este singurul loc in care a fost declarata urgenta sanitara din cauza cresterii cazurilor. Districtul federal si statele Minas Gerais, Acre si Goias au facut deja acest pas in ultimele saptamani.
Secretarul sanatatii din Minas Gerias, Fabio Baccheretti, a dat vina pe temperaturile ridicate si pe fenomenul En Nino pentru raspandirea rapida a infectiei virale cu care se confrunta Brazilia in ultimele luni.
Problema nu se limiteaza nici la Brazilia. Argentina a inregistrat, de asemenea, o crestere a cazurilor de dengue.