Exporturile de grau moale ale Uniunii Europene in sezonul 2023/24, care a inceput la 1 iulie, au ajuns la 5,03 milioane de tone, in scadere cu 32% fata de cele 7,39 milioane de tone in perioada similara a sezonului anterior, releva datele publicate recent de Comisia Europeana, informeaza Reuters, preluata de Agerpres.
Aceste date arata ca Romania a ramas cel mai mare exportator de grau moale din UE de la inceputul sezonului 2023/24, cu 1,35 milioane de tone livrate in primele doua luni, urmata de Polonia, cu 1,03 milioane de tone, Franta, 939.000 de tone, Bulgaria, 877.000 de tone, si Germania, cu 467.000 de tone.
Exporturile de orz ale UE s-au cifrat la 1,45 milioane de tone in primele doua luni ale sezonului 2023/24, in scadere cu 27% comparativ cu cele 1,99 milioane de tone exportate in perioada similara a sezonului 2022/23.
Pe partea de importuri, statele membre UE au importat in acest sezon, pana acum, 2,69 milioane de tone de porumb, cu 41% mai putin fata de cele 4,55 milioane de tone de porumb achizitionate in perioada similara a anului trecut. Spania a ramas de departe cel mai mare importator de porumb din UE, cu 942.000 de tone importate pana acum in sezonul 2023/24, urmata de Tarile de Jos, cu 405.000 de tone, si Italia, cu 339.000 de tone.
In schimb, importurile de grau si orz ale blocului comunitar sunt mai mari decat in perioada similara a anului trecut. Importurile de grau moale ale UE s-au ridicat la 1,16 milioane de tone in primele doua luni ale sezonului 2023/24, in crestere cu 66% in ritm anual, in timp ce importurile de grau dur s-au cifrat la 433.000 de tone, o crestere de 1.278%, iar importurile de orz au crescut cu 42% pana la 504.000 de tone.
Ucraina este cel mai mare furnizor de grau si orz al UE, fiind responsabil pentru aproximativ jumatate din livrarile efectuate pana acum in acest sezon, in timp ce Turcia este cel mai mare furnizor de grau dur al UE, cu o cota de aproximativ 45% din livrari, arata datele Comisiei Europene.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…