„Romania iraniana 2019”. Calvarul de la Aeroportul Otopeni al familiei Sacarin. Politia de frontiera confirma
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu relateaza calvarul trait de familia Sacarin, duminica noapte, pe Aeroportul Otopeni in momentul cand a incercat sa paraseasca tara impreuna cu Sorina, fetita adoptata in conformitate cu legea, asa cum au decis numeroase instante. Politia de frontiera a confirmat ulterior informatiile.
Jurnalista a tinut legatura cu familia Sacarin in aceasta noapte neagra si relateaza acum tot ce s-a intamplat.
„Duminica. 21 iulie 2019. Ora 05:00 A.M. Aeroportul Henri Coanda Otopeni. Doi parinti si copilul lor ajung la controlul pasapoartelor pentru a se imbarca in cursa Turkish Airlines catre Istanbul de unde urmau sa continue calatoria spre New York. Cand ajung la politistul de frontiera si acesta le citeste numele, sunt scosi din rand si dusi intr-o zona speciala pentru ceea ce parea un control amanuntit, dar avea sa se dovedeasca o incercare de le fi interzisa parasirea tarii.
Familia se numeste Sacarin, cetateni americani, iar copilul lor este Sorina Sacarin, fetita pe care au adoptat-o printr-o hotarare definitiva reconfirmata printr-o respingere tot definitiva a unei cereri de revizuire. Din start verificarea aceasta este ciudata, cat timp impotriva copilului si a parintilor sai nu exista nicio masura restrictiva in vigoare, niciun consemn.
Existenta consemnului este imediat semnalata de sistemul informatic in momentul scanarii pasaportului. Asa cum sistemul detecteaza instantaneu un pasaport fals, ceea ce in mod evident nu putea fi cazul avand in vedere ca pasaportul fetitei fusese eliberat, cu greu, de Directia Pasapoarte Dolj cu numai doua zile inainte. Deci faptul ca oamenii erau in regula din punct de vedere legal se putea depista in cateva secunde.
Cand intra in zona speciala dedicata „suspectilor”, Gabriel Sacarin vede pe ecranul unui computer o foaie A4 pe care scrie ca din ordinul procurorului general Sorina Sacarin nu poate parasi tara. Gabriel Sacarin nu reuseste sa vada detaliile si nu ii sunt aratate desi este reprezentantul legal al copilului. Ordinul nu putea fi, desigur, unul procedural, avand in vedere ca interzicerea parasarii tarii este o masura preventiva, parte dintr-un control judiciar care nu poate fi impus decat printr-o ordonanta care sa fie comunicata celor in cauza si care sa poata fi atacata in instanta.
Zeci de minute de parlamentari, Gabriel Sacarin anunta autoritatile de contact americane despre acest nou abuz la care este suspus. In tot acest timp nimeni nu ii indica niciun motiv de amanare, nicio neregula, nicio problema concreta, ci doar refuzul de a permite copilului, cu acte in regula, sa treaca de granita. Avionul Turkish amana cateva minute decolarea in asteptarea celor trei pasageri, dupa care pleaca fara ei.
De la ora 05:00 pana la 06:45 politistilor de frontiera le sunt prezentate toate hotararile judecatoresti care confirma adoptia, care resping revizuirea, precum si hotararea care a respins cererea de ordonanta presedintiala care trebuia sa blocheze plecarea din tara a Sorinei. Politia de frontiera admite ca actele copilului sunt in regula, ca nu exista temei sa fie retinuta in tara si i se permite sa treaca granita, abia dupa ce avionul plecase de aproape o ora.
Familia Sacarin decide sa nu mai treaca frontiera inapoi, desi, deodata suspect de amabili, politistii de frontiera le ofera rezervari pentru avionul Turkish Airlines de duminica seara inapoi.
Se intoarce doar Gabriel Sacarin care cumpara bilete pentru primul avion la singurul ghiseu deschis la ora aceea – Tarom, cu destinatia Frankfurt. Bilete foarte scumpe fiind luate in ultima clipa. Dupa cum biletele Turkish catre SUA sunt pierdute.
Nu exista insa niciun dubiu: se suie in avion cu o emotie insa, aberanta probabil in mod normal, dar adaptata situatiei: avionul Tarom e teritoriu national si nimeni nu putea garanta ca ordinul procurorului general, despre care citise Gabriel Sacarin, nu se va reactiva cumva pentru a nu le permite debarcarea in Frankurt.
Pana la urma familia coboara cu bine la Frankfurt pentru a se urca peste cateva ore in avionul Lufthansa catre SUA unde a ajuns putin dupa miezul noptii (ora Romaniei) . Sorina a zambit in prima poza pe pamant american”, a relatat Dogioiu pe ziare.com.
Politia de frontiera a confirmat aceste informatii.
„In data de 21.07.2019, la ora 5.15, la Aeroport International Henri Coanda, s-au prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera, pe sensul de iesire din tara, doua persoane care s-au legitimat cu pasapoarte emise de autoritatile din SUA. Acestea calatoreau impreuna cu un minor, pentru care au prezentat un pasaport romanesc.
Conform procedurilor specifice, politistii de frontiera au efectuat verificari amanuntite cu privire la documentele de calatorie ale minorului (uzuale in situatia calatoriei in strainatate a unui cetatean roman minor), inclusiv hotarari ale instantei, pentru a verifica daca sunt indeplinite conditiile de iesire din tara de catre acesta, in conformitate cu Legea 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare.
In urma verificarilor efectuate, politistii de frontiera au constatat faptul ca persoanele indeplineau toate conditiile prevazute de lege, fiindu-le permisa continuarea calatoriei.
Mentionam faptul ca pe timpul derularii procedurilor respective, cursa programata sa decoleze la ora 5.35, a inchis poarta de imbarcare, motiv pentru care persoanele respective si-au reprogramat calatoria la o cursa in directia Frankfurt, in aceeasi dimineata.
De asemenea, facem precizarea ca pe timpul derularii verificarilor de frontiera, parintii au manifestat o atitudine deschisa pentru a pune la dispozitia politistilor de frontiera inscrisurile necesare cu privire la calatoria minorului”, este comunicatul Politiei de frontiera”, se anunta intr-un comunicat de presa.
Acest incident ii aduce aminte jurnalistei Ioana Ene Dogioiu de filmul „Argo”.
„Urmarind aproape minut cu minut aceasta epopee de salvare, in legatura directa cu Gabriel Sacarin, am avut sentimentul ca traiesc pe viu o reeditare a filmului „Argo” care reda operatiunea din 1981 de salvare din Iran a ostaticilor americani. Si pentru a nu pune in pericol suplimentar acesti oameni am ales sa nu dau stirea plecarii pana cand ei nu au ajuns pe teritoriu american.
Atat doar ca din filmul „Romania iraniana 2019″ a lipsit echipa de comando CIA (serviciile secrete fiind doar in minti deranjate sau scenarii de manipulare) . A fost autosalvarea, pe banii lor rispiti de Licu & SS, pe umilintele lor, pe disperarea lor, a unor oameni care nu au facut nicio greseala, ci au dorit sa-i dea o sansa fantastica unui orfan defavorizat, adica acea categorie de pe urma careia traieste o adevarata industrie, unii spun mafie, in Baia de Arama”, mai scrie Dogioiu.