Roxana Pintea se alatura Philip Morris Romania ca Director External Affairs

news

Roxana Pintea

Din 1 septembrie 2024, Roxana Pintea preia functia de director al departamentului External Affairs in cadrul Philip Morris Romania. Dragos Bucurenci, care a detinut aceasta functie timp de trei ani, a fost promovat ca Director Global External Engagement in cadrul echipei Philip Morris International de la Lausanne.  

„Ambitia Philip Morris International de a construi un viitor fara fum ramane una curajoasa si are nevoie de oameni care sa impartaseasca aceleasi valori si aceeasi viziune. Roxana Pintea, cu experienta, calitatile, energia si dedicarea ei, va continua eforturile de succes ale echipelor anterioare. Impreuna vom face pasi importanti pe drumul catre o Romanie fara fum. In aceasta calatorie, tigarile vor fi inlocuite cu produse fundamentate stiintific, care raspund nevoilor fumatorilor adulti si sunt o alternativa mai buna la continuarea fumatului. Ii multumesc lui Dragos Bucurenci pentru pasiunea pe care a pus-o la temelia unei Romanii fara fum si ii urez mult succes in continuare”, a declarat Mircea Scaunasu, Managing Director, Philip Morris Romania.

Roxana Pintea are o vasta experienta in domeniul afacerilor publice si al relatiilor guvernamentale. Dupa o cariera de 13 ani in administratia publica, a facut trecerea catre consultanta in afaceri publice. In 2017, s-a alaturat Philip Morris Romania ca manager in cadrul departamentului External Affairs, functie pe care a ocupat-o timp de aproape sase ani. In 2023, a preluat pozitia de Head of Public Affairs, ESG and Communications in cadrul Vodafone Romania, unde a comunicat viziunea si misiunea companiei catre milioane de romani. Din 1 septembrie 2024, Roxana Pintea revine in Philip Morris Romania si va coordona echipa de External Affairs. Din pozitia de director al departamentului si membru in echipa de management a companiei, Roxana va contribui la indeplinirea misiunii companiei de a oferi fumatorilor adulti dreptul de a alege informat si de a inlocui tigarile cu produse fara fum care – desi nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mai buna decat continuarea fumatului.

„Ma bucur sa revin in echipa Philip Morris Romania si sa contribui la construirea unei Romanii fara fum, o viziune in care cred cu pasiune. Desi am facut pasi importanti in aceasta directie, gradul de acceptare a produselor alternative este inca destul de scazut si persista, din pacate, foarte multa dezinformare si confuzie in legatura cu aceste produse. Milioane de fumatori romani adulti au dreptul sa fie corect informati si sa aleaga in cunostinta de cauza alternative mai putin nocive decat continuarea fumatului”, a declarat Roxana Pintea, director External Affairs, Philip Morris Romania.

Roxana Pintea preia mandatul de la Dragos Bucurenci, care a fost promovat ca Director Global External Engagement in cadrul echipei Philip Morris International de la Lausanne.

„Nu imi puteam dori un succesor mai bine pregatit, unul dintre specialistii redutabili in public affairs din Romania. Ma bucur ca a acceptat sa revina in familia Philip Morris – ceea ce spune multe despre capacitatea acestei companii de a atrage oameni talentati si pasionati. PMI se afla in avangarda transformarii fara precedent a acestei industrii, iar cu noua structura a echipei de External Affairs, aceasta transformare va continua sa fie una de succes in Romania”, a declarat Dragos Bucurenci, Director Global External Engagement, Philip Morris International.

Romania se afla in centrul strategiei Philip Morris International (PMI) de a construi un viitor fara fum si de a inlocui tigarile cu produse fara fum care – desi nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mai buna decat continuarea fumatului. PMI a facut investitii semnificative in fabrica din Otopeni, de peste 730 de milioane de dolari, pentru transformarea acesteia dintr-o unitate de productie pentru tigari intr-o fabrica de ultima generatie care produce consumabile pentru produsele fara fum dezvoltate de companie.

Philip Morris International: Pentru un viitor fara fum

Philip Morris International (PMI) este o companie internationala de top din industria tutunului care si-a propus sa construiasca un viitor fara fum si sa isi extinda, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care contin tutun sau nicotina. Portofoliul actual de produse al companiei consta, in principal, in tigari si produse fara fum. Din 2008, PMI a investit peste 12.5 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta stiintific si comercializa produse inovatoare fara fum pentru adultii care altfel ar continua sa fumeze, cu scopul de a opri complet vanzarea tigarilor. Pentru aceasta au fost construite capacitati de evaluare stiintifica de nivel mondial, in special in domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetarii clinice si comportamentale, cat si studii ulterioare introducerii pe piata. In noiembrie 2022, PMI a achizitionat Swedish Match – lider in comercializarea produselor cu nicotina pentru uz oral – si se afla astfel in fruntea companiilor care lupta pentru un viitor fara fum prin marcile sale IQOS si ZYN. Administratia pentru Alimente si Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, si a consumabilelor aferente, precum si produsului de tip snus al companiei Swedish Match, ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP). In 30 decembrie 2023, produsele fara fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vanzare in 84 de piete iar PMI estimeaza ca aproximativ 20,8 milioane de adulti din intreaga lume, au trecut deja la IQOS si au renuntat la fumat. Produsele fara fum au reprezentat aproximativ 37% din veniturile nete totale ale PMI pentru intreg anul 2023. Cu o baza solida si o expertiza semnificativa in stiintele vietii, in februarie 2021, PMI si-a anuntat in februarie 2021 ambitia de a se extinde in domeniile wellness si de ingrijire a sanatatii si, prin filiala sa Vectura Fertin Pharma, isi propune sa imbunatateasca calitatea vietii prin furnizarea de experiente de sanatate integrate.

Pentru mai multe informatii puteti vizita  www.pmi.com si www.pmiscience.com

(P)

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: