Rudele fostului dictator Nicolae Ceausescu vor rejudecarea procesului in urma caruia acesta a fost executat, solicitand anularea sentintei si recuperarea averii
Procesul prin care Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in 1989 ar putea fi rejudecat, dupa ce ginerele lor, Mircea Oprean, si un nepot au solicitat anularea sentintei si repunerea pe rol a cazului.
Acestia contesta legalitatea Tribunalului Militar Extraordinar, care a fost infiintat ad-hoc si a emis un verdict fara posibilitatea unui apel.
Mircea Oprean, sotul lui Zoe Ceausescu, sustine ca procesul a fost ilegal, invocand faptul ca actele de constituire ale tribunalului si ale plutonului de executie nu au fost publicate oficial. El doreste, recuperarea bunurilor familiei, inclusiv tablouri valoroase, despre care autoritatile afirma ca ar fi fost obtinute ilegal.
Principala miza a acestui demers este recuperarea averilor familiei Ceausescu.
In 1989, sotii Ceausescu au fost judecati si executati intr-un context exceptional, intr-un proces rapid la Targoviste, fiind acuzati de genocid, subminarea puterii de stat si alte infractiuni.