„Vom merge la rupere de oase”. Anunt de la varful PSD, urmeaza un nou atac. Tudorel Toader va fi executat
Secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat luni seara ca inca asteapta din partea Guvernului Dancila sa fie data ordonanta de amnistie si gratiere. El a sugerat ca, altfel, Tudorel Toader va fi schimbat. „Regret ca domnul Nicolicea nu este ministrul Justitiei”, a spus Stefanescu insinuant.
„Astept o ordonanta privind amnistia si gratierea. Amintesc ca in dosarul Telepatia (dosarul lui Dan Voiculescu) mai sunt inca noua oameni in puscarie. In ultimul an de zile a fost distrus extrem de mult capitalul romanesc. Au fost bagati la puscarie jurnalisti, medici, abuzuri de neinchipuit.
De aceea am luat niste decizii, Liviu Dragnea a vorbit foarte clar. Sistemul merge cu noi la rupere de oase, vom merge si noi la rupere de oase. Vom face plangere penala pentru inalta tradare. Iohannis joaca impotriva Romaniei si contra tarii, pentru un sistem foarte toxic”, a declarat Stefanescu la Antena 3.
„Regret ca domnul Nicolicea nu este ministrul Justitiei”, a mai spus secretarul general al PSD.