Invazia rusa in Ucraina a provocat o „ruptura epocala” in relatiile Germaniei cu Moscova si razboiul a spulberat visul fostului presedinte sovietic Mihail Gorbaciov privind construirea unei „case comune europene”, a declarat vineri presedintele german Frank-Walter Steinmeier, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
Potrivit extraselor din discursul sau privind starea natiunii, Steinmeier, care provine dintr-o aripa a Partidului Social Democrat (SPD) care a sustinut mult timp legaturi economice mai stranse cu Moscova, a afirmat ca invazia rusa in Ucraina a condus la o schimbare de epoca.
„Cand ne uitam la Rusia in prezent, nu mai este loc pentru vise vechi”, a spus Steinmeier. „Tarile noastre stau acum una impotriva celeilalte”, a afirmat presedintele german.
„Si pe noi in Germania ne-a cufundat in alte vremuri, intr-o nesiguranta pe care credeam ca am depasit-o: o perioada marcata de razboi, violenta si fuga, prin ingrijorarile privind extinderea razboiului intr-un foc mistuitor in Europa”, a mai spus el.
Steinmeier a sosit marti intr-o vizita surpriza la Kiev si a promis autoritatilor ucrainene sprijin suplimentar, in special in ceea ce priveste apararea aeriana.
Presedintele Steinmeier, al carui rol este in mare parte unul ceremonial, a afirmat in discursul sau ca presedintele rus Vladimir Putin este personal responsabil pentru tulburarile din Europa si a condamnat „obsesia sa imperiala”.
„Urmeaza ani mai grei, ani dificili”, a mai spus seful statului german.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…