Rusia a adus mercenari sarbi in Zaporojie: „Viitorul Kosovo depinde de evolutia situatiei din Ucraina”
Agentia rusa „RIA Novosti” a anuntat marti ca „voluntari” din Serbia si-au inceput antrenamentele de lupta al voluntarilor in regiunea Zaporojie din Ucraina.
Primii voluntari din Serbia, in batalionul Sudoplatov, au inceput pregatirea militara in regiunea Zaporojie, a declarat seful interimar al regiunii, Evgheni Balitski. Potrivit RIA Novosti, citata de Kommersant, batalionul se pregateste sa ia parte la operatiuni de lupta in Ucraina.
„Astazi, luptatorii indeplinesc, de asemenea, sarcini specifice pentru a asigura securitatea regiunii Zaporojie si a orasului Melitopol, pe langa exercitiile de antrenament”, a scris Balitski pe canalul sau de Telegram.
Agentia de stiri RIA Novosti a publicat pe canalul sau Telegram o inregistrare video cu doi barbati in camuflaj, cu fetele acoperite de masti, care isi explica decizia de a se alatura batalionului. In opinia lor, „viitorul Kosovo depinde de evolutia situatiei din Ucraina”. Apoi, un barbat mascat apare in cadru si vorbeste in limba rusa despre pregatirea batalionului.
Source: 🇷🇺 #Russian „Sudoplatov” battalion in occupied #Zaporizhzhya reportedly reinforced with some #Serb nationals.
See the uniforms/weapons/badges.cc @DefenceHQ @TheStudyofWar @STRATPOINTS_EU @NATOJFCBS pic.twitter.com/FIim7GQEpX
— JR2 (@JanR210) January 13, 2023
Conform RIA Novosti, sarbii vor fi instruiti impreuna cu militarii rusi. Andrei Rodionov, seful miscarii „Uniunea si renasterea ruso-slava”, a declarat pentru RIA Novosti ca nu doar voluntari din Serbia, ci si din alte tari europene sunt gata sa se alature batalionului Sudoplatov.
„Baieti din Serbia, Polonia si Macedonia vor sa vina si la noi. S-ar putea sa existe o extindere mare in viitor”, a declarat Rodionov.
In ianuarie, revista Politico a scris ca SUA sunt ingrijorate de activitatea sporita a gruparii Wagner in afara Ucrainei, inclusiv in Serbia. Presedintele sarb Aleksandar Vucic a reamintit ca legea le interzice sarbilor sa participe la razboaie in strainatate. Din 2014, tara a impus pedepse cu inchisoarea cuprinse intre sase luni si zece ani pentru participarea la conflicte armate in tari terte, precum si pentru recrutarea de cetateni sarbi.