Rusia a lansat noaptea trecuta peste o suta de rachete si drone, afectand grav infrastructura energetica a Ucrainei

externe

atac, rusesc, rachete, avioane, Kiev

Rusia a lansat peste o suta de rachete si drone asupra infrastructurii esentiale si centralelor electrice din Ucraina in noaptea de vineri spre sambata, au anuntat sambata fortele aeriene ucrainene, citate de cotidianul Kyiv Independent.

”Inamicul a lansat 53 de rachete de diverse tipuri si 47 de drone de atac”, au declarat fortele aeriene ucrainene. Acestea au adaugat ca au doborat 35 de rachete si 46 de drone lansate de fortele ruse.

Rusia acumuleaza forte in apropierea partii de nord a regiunii ucrainene Harkov, dar inca nu dispune de trupe suficiente pentru a lansa o ofensiva majora in acea zona, a afirmat joi seful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sirski.

Ucraina sustine ca a stabilizat frontul in nord-estul regiunii Harkov, unde fortele ruse au lansat pe 10 mai un atac care a deschis un nou front si intins trupele depasite numeric ale Kievului.

Rusia si-a concentrat cea mai mare parte a presiunii ofensive in estul Ucrainei, zona unde trupele sale au reusit sa inainteze lent si progresiv dupa cucerirea orasului Avdiivka din Donetk in luna februarie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: