Rusia anunta instalarea noilor rachete Zircon pe o fregata din Marea Nordului. Zircon atinge o viteza de de noua ori mai mare decat cea a sunetului
Rusia a finalizat testarea rachetei de croaziera hipersonice Zircon si o va desfasura inainte de sfarsitul anului pe o noua fregata a Flotei Nordului, a anuntat miercuri un inalt oficial militar rus, citat de Reuters.
Aleksandr Moiseev, comandantul Flotei Nordului, a declarat ca fregata Amiral Golovko va deveni prima inarmata permanent cu Zircon (Tircon, in original n.r.), a relatat agentia de presa rusa TASS, citata de Reuters.
Presedintele Vladimir Putin a descris Zircon ca parte a unei noi generatii de sisteme de arme de neegalat, capabila sa zboare cu viteze de noua ori mai mari decat viteza sunetului.
Rusia a suferit pierderi grele in timpul razboiului ei de trei luni in Ucraina, dar a continuat sa efectueze teste cu cele mai noi rachete.
Ministerul Apararii rus a anuntat saptamana trecuta ca a testat cu succes lansarea unei rachete de croaziera Zircon de pe o nava din Marea Barents catre o tinta aflata la aproximativ 1.000 km distanta in Marea Alba.
Printre altele, Rusia a declarat miercuri ca decizia Statelor Unite de a furniza Ucrainei sisteme avansate de rachete si munitie este extrem de negativa si ar creste riscul unei „confruntari directe”, noteaza Reuters.
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat agentiei de presa RIA Novosti, preluata de Reuters, ca Moscova vede ajutorul militar al SUA catre Ucraina ca „extrem de negativ”.
Riabkov a facut referire la planurile SUA de a furniza Kievului HIMARS, Sistem lansator multiplu de rachete cu bataie mare, ca parte a celui mai recent pachet de ajutor militar.
„Cresterea continuarii furnizarii de arme sporeste riscul unei astfel de evolutii”, a spus Riabkov, referindu-se la o „confruntare directa”. Potrivit lui Riabkov, timp de multi ani, Statele Unite nu au incercat sa faca nimic pentru a rezolva conflictul din Ucraina, iar dupa „inceperea operatiunii speciale” ruse, ele „pur si simplu au daramat resturile unei abordari responsabile si sanatoase a situatiei” si „Washingtonul se straduieste acum sa faca totul pentru a provoca o infrangere strategica Rusiei”.