Rusia instituie un „regim de operatiune antiterorista” in provinciile Belgorod, Briansk si Kursk. Lupte intense intre trupele ucrainene si cele ruse

externe

Rusia a anuntat sambata instituirea „regimului de operatiune antiterorista” in trei regiuni la granita cu Ucraina, respectiv in provinciile Belgorod, Briansk si Kursk, in timp ce in aceasta din urma au loc lupte intense intre trupele ruse si cele ucrainene patrunse acolo marti intr-o ofensiva care a luat prin surprindere armata rusa slab desfasurata in zona, transmite Reuters.

Masura urmareste garantarea securitatii cetatenilor si respingerea amenintarii cu acte teroriste comise de fortele de recunoastere si sabotaj ale inamicului” ucrainean, semnaleaza un comunicat oficial.

„Institutiile statale iau masuri suplimentare pentru a garanta securitatea cetatenilor, mentinerea ordinii publice si consolidarea apararii antiteroriste a instalatiilor”, adauga guvernul rus.

Luptele in numeroase locatii din regiunea Kursk continua sambata pentru a cincea zi consecutiv dupa ce armata ucraineana a lansat o ofensiva mecanizata peste granita, dar relatarile despre situatia de pe teren sunt contradictorii si nu ofera multe precizari.

Este totusi confirmata patrunderea armatei ucrainene pana la 30-35 de kilometri de frontiera, insa trupele ucrainene sunt dispersate si nu par sa controleze un teritoriu coerent si mizeaza pe atacuri surpriza executate de unitati de recunoastere si sabotaj asupra trupelor ruse trimise ca intariri.

Armata rusa continua sa trimita astfel de intariri si unitati de armament greu, tancuri, blindate, artilerie si lansatoare multiple de rachete, dar pare inca reticenta sa deplaseze in Kursk unitati experimentate de pe frontul din interiorul Ucrainei, conform unor comentatori dislocarea acestor unitati fiind scopul urmarit de Ucraina prin incursiunea surpriza in Kursk pentru a opri inaintarea trupelor ruse care continua pe frontul din estul Ucrainei si ameninta orase-cheie.

Noapte intensa de lupte

Conform mai multor surse rusesti citate de think-tank-ul american Institutul pentru Studiul Razboiului (ISW), trupele ucrainene intrate in provincia rusa Kursk nu par sa mai inainteze catre nordul si vestul acestei provincii, in schimb avanseaza catre est, miscare prin care armata ucraineana ar putea sa caute obtinerea unui control pe o banda cat mai larga de teritoriu de-a lungul frontierei pentru a diminua riscul de a-si vedea trupele incercuite in cazul unui atac rus de pe flancuri.

Bloggerii militari rusi scriu sambata despre o noapte intensa de lupte in ceea ce ei descriu drept un „razboi fulger” pornit in provincia rusa Kursk de Ucraina, care inca pastreaza tacerea asupra acestei operatiuni, singurul comentariu pana in prezent al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski fiind acela ca armata sa are capacitatea de „a surprinde”.

Potrivit blogului militar rus Rybar, in Kursk „pentru moment, situatia s-a stabilizat” si unitatile ruse fac progrese. Orasul „Sudja rezista, comandamentul face toate eforturile pentru a-l curata de inamici”, scrie acelasi blog despre aceasta mica localitate situata la 10 kilometri de granita ucraineana si unde se afla un nod de transport al gazelor rusesti catre Europa.

Diferitele surse dau informatii contradictorii despre acest oras, unele afirmand ca a fost ocupat de trupele ucrainene, altele ca au loc lupte doar in proximitatea lui sau ca este o „zona gri” necontrolata de nimeni.

„Daca inamicul nu desfasoara in mod neasteptat forte intr-un singur loc, atunci putem spune ca varful crizei a trecut”, estimeaza de asemenea blogul militar Rybar, de obicei impartial si bine informat din surse militare, urmarit de peste un milion de persoane pe Telegram.

Acesta a acuzat de incompetenta comandamentul militar rus, luat pe nepregatite de ofensiva ucraineana in Kursk, un alt act de incompetenta criticat si de alti bloggeri militari rusi fiind expunerea unei coloane de camioane militare care transporta soldati trimisi ca intariri in Kursk si care a fost bombardata de armata ucraineana probabil cu rachete HIMARS, in imaginile cu sirul de camioane calcinate putand fi observate numeroase cadavre ale soldatilor rusi.

„Inamicul a fost deocamdata oprit, dar asta nu inseamna ca este liniste deplina acolo: lupte intense sunt in desfasurare”, rezuma situatia de moment Andrei Guruliov, un general-locotenent rus in retragere, parlamentar al partidului rus de guvernamant Rusia Unita, formatiunea presedintelui Vladimir Putin.

In acest timp continua evacuarea populatiei civile atat din provincia rusa Kursk cat si din provincia ucraineana Sumi, de unde trupele Kievului au lansat ofensiva si asupra careia armata rusa efectueaza in prezent bombardamente ce vizeaza concentrarile de trupe si echipamente ale armatei ucrainene pentru a le impiedica deplasarea peste granita.

Autoritatile ucrainene au anuntat evacuarea a circa 20.000 de persoane din zeci de localitati.

Armata ucraineana la randul ei recurge la bombardamente intense asupra trupelor ruse trimise ca intariri, folosind artileria si dronele.

Potrivit Moscovei, fragmente dintr-o drona ucraineana doborata au cazut in perimetrul centralei nucleare Kursk, situata la circa 60 de kilometri de granita si in directia careia ataca trupele ucrainene.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: