Rusia, tot mai izolata: dupa Finlanda, si Norvegia ar putea inchide singurul punct de control de la granita cu Federatia Rusa
Norvegia este pregatita sa urmeze exemplul Finlandei si sa inchida punctul de control de la granita cu Rusia, relateaza agentia TASS, citandu-l pe premierul Jonas Gahr Store.
Intrebat daca Norvegia ar trebui sa inchida punctul de control de la Storskog, acesta a raspuns: „Daca este necesar il vom inchide”. El a subliniat ca Norvegia urmareste indeaproape situatia atat in Finlanda, cat si in Estonia.
Potrivit postului de televiziune, nu au existat rapoarte potrivit carora numarul de treceri ale frontierei prin acest punct de control ar fi in crestere.
La 22 noiembrie, guvernul finlandez a luat decizia de a inchide trei puncte de control de la granita cu Rusia, cu exceptia punctului de trecere a frontierei Raja-Jooseppi. Astfel, punctele de control de frontiera Kuusamo, Salla si Vartius vor fi inchise vineri, 24 noiembrie 2023, la miezul noptii, ora locala (22.00 GMT).
In noaptea de 18 noiembrie, Finlanda a inchis patru puncte de frontiera de la granita sa estica:Vaalimaa, Nuijamaa, Imatra si Niirala. Potrivit premierului Petteri Orpo, autoritatile reactioneaza la afluxul de „resortisanti din tari terte” la granita de est a Finlandei, care a crescut in ultima vreme. Dupa cum a explicat ministrul de interne Mari Rantanen, decizia este valabila pana la 18 februarie 2024.