Rusii care fug de mobilizare nu au ce cauta in Cehia, anunta Praga: „Nu satisfac criteriile pentru a primi o viza umanitara”

externe

Republica Ceha nu va elibera vize umanitare pentru rusii care fug din tara pentru a evita mobilizarea anuntata de presedintele Vladimir Putin, a declarat joi ministrul ceh de externe Jan Lipavsky, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Numerosi rusi par sa vrea sa paraseasca tara, dupa ce Putin a anuntat miercuri decizia de a mobiliza 300.000 de persoane suplimentare pentru a consolida trupele care au invadat Ucraina pe 24 februarie.

„Inteleg ca rusii fug de deciziile din ce in ce mai disperate luate de Putin”, a spus ministrul ceh al afacerilor externe Jan Lipavsky, intr-un comunicat citat de AFP.

Citeste si: Mii de barbati rusi iau cu asalt aeroportul Vnukovo din Moscova pentru a pleca din tara: „Doresc sa fuga, nu sunt pregatiti sa isi doboare regimul”

„Dar cei care isi parasesc tara pentru ca nu vor sa indeplineasca o datorie impusa de propriul lor stat nu satisfac criteriile pentru a primi o viza umanitara”, a subliniat Lipavsky, a carui tara asigura presedintia prin rotatie a Consiliului UE.

Cehii au adoptat astfel o pozitie diferita fata de dezertorii rusi, spre deosebire de alte tari din UE, in special Germania, care a declarat joi ca este gata sa-i primeasca.

„Cei care i se opun curajos lui Putin si se pun astfel in mare pericol pot cere azil politic in Germania”, a declarat ministrul german de interne Nancy Faeser intr-un interviu.

Republica Ceha a incetat sa elibereze vize pentru cetatenii rusi a doua zi dupa invazie, dar apoi a facut exceptie doar pentru cazurile umanitare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: