Rusii continua sa inventeze conflicte inexistente in Transnistria: au acuzat Ucraina ca ar fi distrus cu dronele un elicopter militar rusesc la Tiraspol – VIDEO

externe

elicopter, transnistria, drona, Rusia, provocare

Autoritatile pro-ruse din Transnistria, regiune separatista din Moldova, au anuntat ca o drona exploziva trimisa din Ucraina vecina ar fi lovit o unitate militara de la Tiraspol. Autoritatile de la Chisinau neaga insa informatia ca asupra Tiraspolului ar fi fost lansat un astfel de atac.

„O explozie a provocat un incendiu pe teritoriul unei unitati militare la Tiraspol. Constatarile preliminare au stabilit ca explozia a fost provocata de un atac cu drona-kamikaze”, a anuntat Ministerul Securitatii de Stat din republica autoproclamata, citat de media ruse si locale, precizand ca aparatul provenea din regiunea ucraineana Odesa.

Imagini cu ramasitele dronei au aparut pe canalele de Telegram, potrivit publicatiei deschide.md, care anunta ca nu au fost inregistrate pierderi de vieti omenesti, citand oficiali din stanga Nistrului.

Televiziunea publica din Transnistria a publicat pe contul sau de Telegram o inregistrare video in care poate fi vazut un proiectil care loveste un elicopter militar, iar aparatul explodeaza si ia foc.

Autoritatile de la Chisinau au negat informatia ca asupra Tiraspolului ar fi fost lansat un atac cu drone din Ucraina. Reprezentantii Biroului pentru Reintegrare sustin ca aceasta nu este altceva decat o provocare.

„Biroul de Reintegrare a luat legatura cu celelalte autoritati ale statului, iar in urma examinarii imaginilor video si din schimbul de informatii, comunicam ca incidentul in cauza este o tentativa de a provoca frica si panica in regiune. Tehnica militara din imagini nu functioneaza de cativa ani. Autoritatile de la Chisinau, aflate in contact cu partea ucraineana, nu confirma vreun atac asupra regiunii transnistrene”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa al institutiei.

Rusia sustine din anii 1990 acest teritoriu separatist din Republica Moldova, tara pro-europeana si vorbitoare de limba romana din fosta URSS, frontaliera cu Ucraina. Rusia afirma cu regularitate ca Republica Moldova si Ucraina pregatesc provocari sau atacuri. Autoritatile din Transnistria au cerut la sfarsitul lui februarie Moscovei „masuri de protectie” in contextul „presiunii sporite” care ar veni din partea Moldovei.

Regiunea separatista este vecina cu regiunea ucraineana Odesa pe care fortele Mosovei nu au reusit sa o cucereasca atunci cand au invadat Ucraina in februarie 2024. Responsabili rusi afirma cu regularitate vor sa cucereasca acest oras portuar.

Rusia mentine in prezent in Transnistria 1.500 de militari, potrivit cifrelor oficiale, meniti sa asigure „o misiune de mentinere a pacii”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: