Rusii s-au bucurat degeaba de victoria lui Trump. Noul lider al SUA i-a dat asigurari ferme presedintelui Poloniei
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a asigurat pe presedintele polonez Andrzej Duda ca Washingtonul va continua sa sprijine Polonia, inclusiv in chestiunile militare, a declarat joi purtatorul de cuvant al presedintiei de la Varsovia, Marek Magierowski, scrie portalul thenews.pl, care citeaza agentia PAP, scrie Agerpres.
Presedintele polonez i-a telefonat miercuri seara lui Donald Trump si l-a felicitat pentru victoria in alegeri. La randul sau, viitorul presedinte american a subliniat consideratia sa pentru comunitatea poloneza din SUA si pentru contributia acesteia la dezvoltarea economiei si a societatii americane.
De asemenea, a adaugat purtatorul de cuvant al presedintelui polonez, Trump l-a asigurat pe Duda ca, pe parcursul mandatului sau la Casa Alba, Polonia va putea conta pe Statele Unite si ca Varsovia este un aliat pretios al Washingtonului.
In discutia ce a durat 10-15 minute, ‘presedintele Trump a subliniat foarte clar ca Polonia poate conta pe SUA in timpul mandatului sau, inclusiv in chestiunile militare, pentru ca a vorbit despre toate aspectele cooperarii’, a indicat Marek Magierowski intr-o declaratie acordata postului polonez TVN24.
‘Cred ca este loc pentru mai mult, pentru discutii calme si decizii concrete care vor urma cu siguranta in relatiile dintre Varsovia si Washington’, a mai spus purtatorul de cuvant al presedintelui Andrzej Duda.
De asemenea, cei doi si-au adresat reciproc invitatii, iar prima lor intalnire se va desfasura cel mai probabil in timpul unui summit al NATO care va avea in primavara anului viitor la Bruxelles.
In ultima vreme au avut loc tensiuni serioase intre Polonia si Rusia. Moscova a decis recent sa amplaseze sisteme mobile de rachete Iskander in enclava Kaliningrad, aflata la granita cu Polonia.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook