Ryanair anunta ca isi scumpeste din nou biletele. Compania se asteapta la un profit de 2 miliarde de euro in 2024
Compania aeriana irlandeza Ryanair a raportat luni o crestere cu 34% a profitului anual, la nivelul record de 1,92 miliarde de euro, si a exprimat „un optimism prudent” privind o crestere redusa spre modesta a preturilor la biletele de avion in aceasta vara, fata de anul precedent, transmite Reuters, citata de Agerpres.
Analistii se asteptau la un profit de 1,905 miliarde de euro.
In ianuarie, Ryanair si-a inrautatit estimarile de profit pentru anul fiscal incheiat la 31 martie 2024, dupa ce unele agentii de turism online (OTA) au oprit vanzarea biletelor la zborurile Ryanair la inceputul lunii decembrie, fortand compania irlandeza sa reduca pretul, pentru ocuparea locurilor.
Cea mai mare companie aeriana din Europa in functie de numarul de pasageri previziona ca profitul dupa taxe se va situa intre 1,85 si 1,95 miliarde de euro in anul fiscal curent, dupa ce in noiembrie 2023 estima un nivel intre 1,85 si 2,05 miliarde de euro.
Ryanair a anuntat luni ca vor fi cu 23 mai putine aeronave Boeing care vor fi livrate pana la finalul lunii iulie si se mentine riscul, desi „putin probabil”, ca livrarile sa scada si mai mult.
Directorul financiar Neil Sorahan a precizat pentru Reuters ca noua echipa de productie a Boeing din Seattle livreaza avioanele „cu putin mai multa consistenta” si, daca lucrurile merg bine, compania ar putea primi cu doua-trei aeronave mai mult pana la finalul lunii iulie.
Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, previzionase in aprilie ca pretul biletelor Ryanair va fi cu 5% – 10% mai ridicat in aceasta vara, comparativ cu perioada similara din 2023, dar luna aceasta a avertizat ca preturile vor fi probabil mai reduse. Luni, compania a precizat ca previziunile privind preturile „sunt puternic dependente” de rezervarile de vara last-minute.
In anul fiscal care s-a incheiat la 31 martie 2024, compania a transportat un numar record de pasageri – 184 milioane – si a reafirmat ca in actualul exercitiu financiar spera la o crestere a traficului la 198 – 200 de milioane de pasageri.
De asemenea, Ryanair a anuntat ca saptamana aceasta va lansa un program de rascumparare de actiuni, in valoare de 700 milioane de euro.