S-a ajuns George Simion, are bodyguard si Mercedes la dispozitie. Cu aceasta escorta a plecat sa dea de pomana sarmanilor – Video
Presedintele AUR, George Simion, are la dispozitie un bodyguard plus o limuzina noua Mercedes, conform unei filmari realizate chiar de colegii lui din AUR.
Conform inregistrarii postate pe pagina AUR Campina, Simion a fost asteptat in curtea Parlamentului de un bodyguard, care apoi l-a escortat intr-un Mercedes sa dea de pomana sarmanilor pe strazi.
Simion a impartit apoi pungi cu alimente, inscriptionate cu AUR, pe strazile din Capitala.
Darul urias de la nunta lui George Simion, de la Maciuca, de 400.000 de euro a fost colectat printr-o fundatie condusa de un fost inalt oficial guvernamental aflat in legatura cu cadre inalte care au facut parte din Serviciul de Informatii Externe (SIE).
Banii au fost colectati prin Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP). Aceasta este condusa de Eugen Popescu, fost director la Directia pentru Strategii, Comunicare si Relatii Publice a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni in vremea premierului Adrian Nastase.
Conform unei anchete publicata de Captura in urma cu un an, Popescu a inregistrat FNRP in 1999, iar in 2001 a fost angajat la Guvern in departamentul cu nume si obiectiv similar, condus de Titus Corlatean.
Cat timp Eugen Popescu a lucrat la guvern, fundatia a fost gestionata oficial de sotia sa. Printre sponsorii FNRP se numarau si diferite societati de stat (Petrom, CEC, Ministerul Tineretului si Sportului etc).
Fundatia infiintata de Eugen Popescu detine agentia de stiri Romanian Global News (RGN Press), care se prezinta drept “singura agentie de presa a romanilor de pretutindeni“ si s-a consacrat prin abordari editoriale ultra-nationaliste timp de doua decenii. In ultimii ani, inclusiv la alegeri, RGN Press a facut intens propaganda electorala pentru AUR.
Principalii sponsori ai agentiei de stiri nationaliste, asa cum reiese de pe site-ul lor, sunt societatea de stat Tarom, clinica lui Gigi Becali si compania care imbuteliaza apa minerala Borsec (Romaqua Grup), condusa de peste un deceniu de cativa ofiteri de spionaj.
„Fundatia prin care George Simion a colectat darul de nunta este finantata de generali SIE, aflati acum in rezerva”, subliniaza jurnalistii de la Captura.
La Romaqua Grup, sponsor al FNRP se afla numerosi indivizi care in trecut au lucrat, pe pozitii inalte, in cadrul Serviciului de Informatii Externe (SIE).
Constantin Rotaru, General (r) – A fost director adjunct al Serviciului de Informatii Externe (1999 – 2005). Pe vremea lui Ceausescu, a lucrat la informatii economice, inclusiv la ICE Dunarea, unitatea prin care se derulau operatiunile de Aport Valutar Special ale Securitatii. In anii ’90, fiind trecut temporar in rezerva, a condus societatea Grivco International, a mogulului Dan Voiculescu. Administreaza Romaqua Group din 2005.
Ioan Paun, general (r) SIE – In calitate de consul general la Hong- Kong, a supravegheat trimiterea in tara a unor bunuri in valoare de 611.000 de euro, destinate familiei lui Adrian Nastase, premierul de atunci. A devenit martor cheie in celebrul dosar „Zambaccian“. Si el s-a angajat la Romaqua Group cand a iesit in rezerva, la mijlocul anilor 2000.
Emilian Ivan, general (r) SIE – In Razboiul Rece, a lucrat pe spatiul american cu acoperire diplomatica, apoi la informatii economice in subordinea generalului Rotaru. Ivan a preluat divizia de cafea a Romaqua Group, dar a parasit compania dupa doi ani.
Adrian Vilau – Un alt administrator vechi al Romaqua a ramas avocatul Adrian Vilau – fost colaborator al Securitatii, ex-deputat si finul lui Ioan Talpes (al doilea director SIE din anii ’90). L-a reprezentat pe generalul Paun in dosarul lui Nastase.
Octavian Cretu, patronul Romaqua Group – Le-a pus pe tava procurorilor inregistrarea unei discutii purtate cu Adrian Nastase in 2006. Reiesea ca fostul premier il santaja pe Cretu cu dezvaluirea calitatii de ofiter a lui Paun, daca acesta nu-si revizuia declaratiile din dosar. Cretu e casatorit cu fiica unui diplomat chinez.
Privatizarea Borsec a avut loc in 1998, iar apa imbuteliata este exportata azi in peste 15 tari.