S-a intors roata, Citu il ataca pe ministrul PSD al Sanatatii: „Sa prezinte masurile care s-au luat si efectul acestora”. Apoi l-a ironizat pe Ciolacu

politica

Presedintele Partidului National Liberal, Florin Citu, l-a ironizat vineri pe Marcel Ciolacu, sustinand ca daca seful PSD are si o alta solutie in afara certificatului verde, atunci este deschis sa o vada si pe aceasta, precizand ca nu accepta nicio varianta care va inchide economia.

Florin Citu a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca trebuie sa fie o discutie in coalitie in privinta certificatului verde.

“Certificatul verde este in vigoare in Romania in mare parte. Sunt foarte multe institutii, restaurante, la cinematograf, la mall daca mergi trebuie sa prezinti certificatul verde si care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boala. Suntem intr-un stadiu avansat, Romania are si am luat decizia in Guvernul pe care l-am condus, avem acest certificat verde.

Unde avem o discutie in coalitie, cum merge mai departe cu certificatul verde. Cred ca este important ca cel putin personalul din sistemul medical si angajatii, cei care lucreaza in sistemul medical, atat la stat, cat si la privat, acestora sa li se ceara certificatul verde.

A fost discutia despre Ministerului Afacerilor Interne, in special IGSU si acesta era introdus in acel proiect si alte functii esentiale. Pentru restul economiei ai juristii sunt impartiti, unii spun ca este ok, altii spun ca nu este ok. Aici specialistii trebuie sa se pronunte. Varianta pe care am propus-o in Parlament este discutata si cu specialisti in sanatate, si din justitie. La doua voturi nu a trecut de Senat, deci are sustinere si are sustinerea parlamentarilor, vom vedea daca merge mai departe. Daca nu, oricum avem certificat verde in Romania astazi. Aici este foarte important sa fie aplicata aceasta masura”, a afirmat Florin Citu, citat de news.ro.

El a mentionat ca va cere in coalitie ca Ministerul Sanatatii sa prezinte masurile luate inainte de pandemie.

“In coalitia de guvernare voi cere ca Ministerul Sanatatii sa prezinte masurile pe care le ia si efectul acestor masuri. In coalitie vreau sa vedem care sunt acele masuri si care au fost rezultatele. (…) Ne uitam la cifre si vedem daca ele dau rezultate sau nu. Nu trebuie sa se dea doar pentru mine, aceasta prezentare trebuie facuta in coalitie si tot in coalitie daca aceste masuri nu sunt suficiente, trebuie sa venim si cu alte solutii”, a mai transmis liderul PNL.

Citu a mai transmis ca nu exista in Parlament un alt proiect de lege privind certificatul verde in afara celui propus de el.

“Astazi avem un certificat verde si bine ca il avem, alte solutii inca nu au fost aduse la vot, nu au fost trecute prin Guvern, nu au fost propuse. Si atunci cand le vom avea, le vom discuta. (…) Vointa politica exista desi eu aratat si cand am fost premier, am aratat si dupa aceea avem un proiect un Parlament. In acest moment, nu a fost pus pe masa un proiect care sa fie votat, nu a fost adoptat in Guvern un proiect care sa vina in Parlament, nu a fost depus nicio initiativa parlamentara. Proiecte sunt multe peste tot, dar nimeni nu si le asuma asa cum am facut noi cu acel proiect pe care il avem in Parlament”, a explicat fostul premier.

Intrebat daca ar putea fi sesiunea extraordinara in legatura cu certificatul verde, Florin Citu a raspuns: “Este o solutie, intai ar trebui sa vedem o analiza a ceea ce s-a intamplat in ultima perioada. Eu am avut o opinie personala ca nu cred ca era ok sa relaxam conditiile de sarbatori, as vrea sa vedem daca relaxarea acestor conditii a avut un efect in a opri pandemia sau a accelerat numarul de cazuri. Va trebui sa facem o analiza a masurilor care s-au luat acum sa vedem daca ele trebuiesc imbunatatite sau nu”.

El a precizat si cine trebuie sa faca aceasta analiza.

“Analiza trebuie sa vina de la cei care au propus masurile si sa fie prezentata in coalitie spre informare. Nu trebuie sa ne referim si sa spunem ca… poate rezultatele sunt perfecte si atunci trebuie sa mai luam astfel de masuri in perioada urmatoare. Dar daca nu au fost bune trebuie sa ne ferim. Fara o analiza transparenta, curajoasa nu putem sa luam decizii in perioada urmatoare. Si de aici poate si neasumarea politica pentru ca nu stiu exact cum merg aceste masuri”, a declarat Citu.

Presedintele PNL a precizat ca daca liderul PSD Marcel Ciolacu are si alte solutii in afara certificatului verde, doreste sa le afle.

“Daca sunt si alte solutii, daca presedinte PSD, Marcel Ciolacu, are si alta solutie, sunt foarte deschis sa vedem si alta solutie. Daca nu certificatul verde, altceva. Dar va spun foarte clar nu voi accepta nicio solutie care inchide economia. Nicio solutie care vine si inchide economia nu va fi sustinuta de PNL”, a mai precizat Citu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: