„Sa vina DNA pe toti sa va ia”. Protest neasteptat in fata cladirii in care are loc sedinta CEX al PSD, la Baile Herculane

politica

Un grup de persoane protestaza, vineri, in fata cladirii in care liderii PSD s-au reunit in cadrul CEX pentru a-si afirma sustinerea fata de Liviu Dragnea. „Sa vina DNA pe toti sa va ia”, apare scris pe o pancarta.

Protestetatarii au scandat „DNA, sa vina sa va ia”, in timp ce unul dintre organizatorii CEX incerca sa-i reduca la tacere: „Se aude dinauntru”.

Reuniunea CEX, programata de aproape o luna, survine intr-un context mai tensionat pentru PSD, in conditiile in care, in ultima perioada, au avut loc proteste de strada impotriva modificarilor la Codul fiscal, dar si pentru ca la inceputul acestei saptamani Liviu Dragnea a luat cunostinta la DNA despre existenta unui al treilea dosar.

Liderul PSD a declarat joi seara ca la CExN s-ar putea discuta si despre organizarea unui miting, dar care sa aiba sens, insa deocamdata acest subiect nu exista. „Eu nu am venit sa cer sustinere, eu am venit sa dau sustinere partidului pentru a continua ceea ce am inceput. (…) Putem discuta de un miting, dar nu de sustinere. Discutam maine sau in zilele urmatoare. A fost o idee, nu este analizata sau dusa la capat”, a precizat Dragnea, la Baile Herculane.

Intrebat ce va face daca vor exista social-democrati care vor cere organizarea unui miting, liderul PSD a spus: „Daca vor fi colegi care la CExN vor cere un astfel de miting vom discuta. De data asta n-o sa mai resping aceasta idee, dar, daca hotaram sa facem un miting, trebuie sa stabilim exact pentru ce il facem. Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc sa faca un astfel de miting, eu nu resping ideea, dar trebuie sa facem un miting care sa aiba sens”.

Purtatorul de cuvant al PSD Adrian Dobre a anuntat marti ca partidul il sprijina neconditionat pe Liviu Dragnea si a afirmat ca dosarul care a fost deschis recent pe numele liderului PSD este unul politic. „Singura entitate care decide sprijinul pentru Liviu Dragnea este PSD si PSD il sprijina neconditionat pe presedintele partidului. Deocamdata, stim foarte bine, avem in Romania prezumtia de nevinovatie. Noi consideram ca acest dosar este unul politic, ca sa fie lucrurile foarte clare, finalitatea este una politica, sunt lucruri discutate de foarte multi ani, sunt lucruri care s-au clasat de-a lungul anilor de foarte multe ori, vin din negura timpului, de 15 ani, nu vedem niciun motiv pentru care sa avem aceasta discutie in momentul de fata, ba din contra ne vom exprima si in CEx-ul care vine. Ne vom exprima sprijinul neconditionat si total fata de presedintele Liviu Dragnea”, a spus Dobre, la Palatul Parlamentului, intrebat daca PSD il sustine in continuare pe Liviu Dragnea, avand in vedere ca Opozitia i-a cerut demisia din functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

Intre cei care au ajuns la Baile Herculane se afla vicepremierii Paul Stanescu si Marcel Ciolacu, ministrii Ionut Misa, Doina Pana, Mircea Dobre, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: