„Salariile nete vor scadea, Olguta Vasilescu trebuie sa demisioneze”. Va fi sesizat Avocatul Poporului in legatura cu noile masuri fiscale
Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri ca salariile nete vor scadea in urma noilor masuri fiscale, context in care a aratat ca ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, ar trebui sa-si dea demisia.
„Noi avem o crestere de aproape 6%, aceasta crestere economica trebuie sa se simta in buzunarul cetateanului. In mod normal, veniturile ar trebui sa creasca, pentru ca rostul unei cresteri economice este sa imbunatateasca viata oamenilor crescandu-le veniturile. Or, Guvernul acesta se lauda ca nu vor scadea salariile nete si culmea si aici mint si i-as mai cere lui Olguta Vasilescu sa gandeasca inainte de a vorbi si sa nu mai incerce sa genereze conflicte care nu exista intre angajatori si angajati.
Daca vor scadea salariile nete ale multor categorii de angajati, vor scadea numai si numai din cauza Guvernului, pentru ca nicio firma, nicio companie nu are interesul sa scada salariile angajatilor, mai ales in conditiile pietei muncii de astazi, in care din ce in ce mai multe companii se plang de absenta fortei de munca ce este calificata.
Or, interesul companiilor este sa-si mentina forta de munca. Drept urmare, daca vor scadea — si vor scadea — salariile nete (…), este vina exclusiva a Guvernului si doamna Olguta Vasilescu ar trebui sa-si dea demisia din functia de ministru”, a afirmat Orban la Parlament.
El a amintit ca liberalii vor sesiza Avocatul Poporului in legatura cu masurile fiscale.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.