„Sanchez tradator” si „Nu vindeti Spania”: 170.000 de manifestanti pe strazile din Madrid impotriva legii pentru amnistia separatistilor catalani

externe

Aproximativ 170.000 de oameni s-au strans la Madrid, pentru cel mai mare protest de pana acum impotriva legii de amnistie a separatistilor catalani cu ajutorul carora premierul Pedro Sanchez a reusit sa formeze un guvern, potrivit Reuters.

Manifestatia, cea mai recenta dintr-o serie de proteste din orasele din intreaga tara impotriva amnistiei, a avut loc la doua zile dupa ce premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, a castigat un mandat de patru ani, cu sprijinul partidelor nationaliste catalane si basce, in schimbul acceptarii acestei legi.

Protestatarii, multi fluturand steaguri si tinand pancarte pe care scria „Sanchez tradator” si „Nu vindeti Spania”, au demonstrat impotriva legii despre care patru asociatii judiciare, partide politice de opozitie si lideri de afaceri au declarat ca ameninta statul de drept si separatia puterilor.

Autoritatile estimeaza ca numarul manifestantilor este de 170.000.

Alberto Nunez Feijoo, liderul Partidului Popular de opozitie, conservator, si Santiago Abascal, liderul partidului de extrema dreapta Vox, au participat si ei la marsul organizat de grupuri civile.

Dupa miting, sute de oameni au protestat pe autostrada de langa Palatul Moncloa, resedinta premierului din Madrid. Autostrada A6 a fost inchisa timp de aproximativ o ora in timpul protestului, dar ulterior a fost redeschisa dupa ce politia a eliberat zona.

Un mic protest a avut loc si in fata Ambasadei Spaniei din Londra.

Amnistia va acoperi aproximativ 400 de persoane implicate in actiunea de secesiune, separatisti dar si politisti implicati in ciocniri cu activisti.

Referendumul pentru independenta a fost declarat ilegal de catre tribunale si a dus la cea mai grava criza politica a Spaniei din ultimele decenii.
Amnistia va fi cea mai mare din Spania de la amnistia generala din 1977 pentru crimele comise in timpul dictaturii lui Francisco Franco si prima lege de amnistie aprobata in Uniunea Europeana din 1991, potrivit consiliului de cercetare CSIC din Spania.

Sanchez, care a castigat joi votul parlamentului pentru formarea unui nou guvern cu 179 de voturi pentru si 171 impotriva, a aparat legea spunand ca o amnistie ar ajuta la calmarea tensiunilor din Catalonia.

Protestatarii, inclusiv grupurile neonaziste, au organizat demonstratii in fata sediului socialistilor din Madrid timp de 15 nopti consecutiv de cand a fost anuntat acordul. Au existat ciocniri cu politia in urma carora au fost raniti atat ofiteri cat si demonstranti, dar in general protestele au fost pasnice.

Intr-un sondaj realizat de Metroscopia la jumatatea lunii septembrie, aproximativ 70% dintre respondenti – 59% dintre ei sustinatori ai socialistilor – au declarat ca sunt impotriva ideii de amnistie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: