Nu toate statele membre ale Uniunii Europene au decis sa ignore asa-zisa inaugurare a lui Vladimir Putin din 7 mai, in special Franta, care va fi reprezentata la nivel de ambasador, relateaza Reuters.
Un diplomat european a declarat pentru agentia Reuters, sub rezerva anonimatului, ca 20 de state membre ale UE vor boicota „inaugurarea” conducatorului de la Kremlin, dar celelalte sapte state isi vor trimite reprezentantii.
O sursa diplomatica de la Paris a precizat separat pentru Reuters ca „Franta va fi reprezentata de ambasadorul sau in Rusia”.
Sursa a adaugat ca Franta a condamnat anterior conditiile represive in care s-au desfasurat alegerile, precum si organizarea de alegeri in teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, pe care Parisul le considera o incalcare a dreptului international si a Cartei ONU.
Ministerul ucrainean de Externe a declarat anterior ca nu vede niciun motiv pentru a-l recunoaste pe seful Kremlinului, Vladimir Putin, drept presedintele ales in mod democratic si legitim al Rusiei.
Seful diplomatiei europene, Josep Borrell, se opune prezentei reprezentantilor Uniunii Europene la ceremonia de „inaugurare” a conducatorului de la Kremlin. O serie de state UE au anuntat deja ca nu vor participa.
Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…
O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…
Trei adolescenti cu varste intre 16 si 18 ani din Bistrita au fost retinuti pentru…
Soferii a doua TIR-uri implicate, vineri, intr-un accident de circulatie intre localitatile Armenis si Sadova…
Uniunea Europeana trebuie sa isi regandeasca sprijinul pentru Ucraina dupa victoria lui Donald Trump in…
Mai multe tiruri incarcate cu bitum au luat foc si au explodat, vineri seara, in…