Savantii elvetieni au dezvoltat o metoda inedita de extragere a aurului din electronice vechi folosind proteine de zer

externe

aur, zer, extractie, cercetatori elvetieni, metoda sustenabila, placi electronice

Cercetatorii de la ETH Zurich din Elvetia au anuntat intr-un comunicat de presa citat de revista stiintifica TCD ca au folosit proteine de zer „denaturate” (partea apoasa a branzei care se separa de cas) spre a crea un burete pentru recuperarea ionilor de aur din deseurile electronice.

Pentru a extrage aurul, cercetatorii au plasat buretele de zer intr-o solutie de ioni metalici. Fulgii de aur au aderat apoi la fibrele proteice. Incalzirea buretelui a permis echipei sa obtina aproximativ 450 de miligrame de aur din 20 de placi de baza de calculator.

Descoperirile lor, publicate in revista Advanced Materials, ofera o cale catre practici de reciclare mai durabile pentru o problema din ce in ce mai ingrijoratoare.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), „deseurile electronice reprezinta fluxul de deseuri cu cea mai rapida crestere din lume”, cu peste 59 de milioane de tone generate la nivel global numai in 2019.

Plumbul si alte substante toxice, cum ar fi mercurul, sunt frecvent eliberate in mediul nostru in cazul eliminarii sau reciclarii necorespunzatoare.

Solutii de reciclare exista. De exemplu, marile companii, inclusiv Amazon si Best Buy, au programe care ajuta consumatorii sa recicleze si sa elimine electronicele vechi.

Cu toate acestea, conform OMS, mai putin de 20% din toate deseurile electronice au fost colectate si reciclate oficial in 2019. In plus, dupa cum se detaliaza in comunicatul de presa al ETH Zurich si de ZME Science, metodele traditionale de reciclare a deseurilor electronice sunt mari consumatoare de energie si, in general, necesita substante chimice toxice pentru recoltarea metalelor pretioase.

Descoperirea cercetatorilor de la ETH Zurich eludeaza aceasta problema. De asemenea, ar putea contribui la reducerea deseurilor din industria alimentara si, astfel, la eliminarea unei parti din productia de gaze care incalzesc planeta, cum ar fi metanul, pe masura ce proteinele neutilizate se descompun in depozitele de deseuri.

„Faptul care imi place cel mai mult este ca folosim un produs secundar din industria alimentara pentru a obtine aur din deseuri electronice”, a declarat Raffaele Mezzenga, profesor la Departamentul de Stiinte si Tehnologie a Sanatatii din cadrul ETH Zurich, in comunicat. „Nu exista ceva mai sustenabil de atat!”

Mezzenga crede ca procesul este viabil din punct de vedere comercial, costurile fiind estimate a fi de 50 de ori mai mici decat valoarea aurului obtinut din deseuri.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: