Scandal urias in Ungaria. Discursuri ale lui Viktor Orban despre migranti au fost introduse in MANUALELE de istorie
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a intrat in manualele de istorie, in disciplina predata copiilor pana in 14 ani. In manualul „Istorie 8”, care acopera istoria Ungariei dupa anul 1945, Orban este prezentat intr-o lumina extrem de favorabila lui.
Acesta este amintit in multe dintre texte, apare in mai multe imagini, fiind evidentiata si intalnirea acestuia cu Papa Ioan Paul al II-lea. Din manuale, copiii maghiari afla ca „Orban este o figura emblematica a Ungariei moderne”.
Cel mai controversat pasaj din manual, care deja a fost impartit elevilor de clasa a 8-a, pune intrebarea: „De ce, dupa tine, fostele tari colonialiste au o atitudine diferita fata de migranti?” Drept raspuns la aceasta intrebare, autorii manualului citeaza un discurs al lui Orban sustinut in fata Parlamentului European in 2015, noteaza Deutsche Welle.
„Ca foste tari colonialiste, ele cunosc bine mentalitatea imperialistica. Pentru ele este ceva obisnuit sa fie primiti oameni din fostele colonii. Aceste tari sunt pregatite pentru asa ceva, ele traiesc in acest fel, asta e parte din cultura lor. Ungaria, insa, nu a fost niciodata o astfel de tara. Omogenitatea culturala a Ungariei, mentalitatea noastra si normele sociale sunt adevaratele noastre valori. Consideram ca aceste lucruri sunt importante si nu vrem sa le sacrificam”, a spus Orban atunci.
Presedintele socialist al comisiei de cultura din Parlamentul ungar este uluit, spunad ca „acest guvern autocrat a ajuns pana acolo incat este citat pana si in manuale. Ce fel de guvernare este asta care include propria campanie a urii intr-un manual de istorie?”.
Cel care a scris cartea spune ca Orban trebuia sa fie mentionat in manual datorita schimbarilor din 2012 in ceea ce priveste invatamantul, schimbari care au obligat autorii sa prezinte si istoria din 1945 pana azi in manualele de clasa a 8-a.
La fel de controversat este si pasajul in care se face referire la politica de dreapta si de stanga. Din „Istorie 8”, elevii afla ca „partidele de dreapta se afirma prin conservatorism, in timp ce partidele de stanga se disting prin radicalismul lor”.
„In zilele noastre, Stanga sustine ca este liberala si sociala, insa caracterul social poate fi atribuit si dreptei. In orice caz, e clar ca, in deciziile lor, conservatorii se identifica cu idealurile nationale, cu succesele trecutului si valorile acestuia, in timp ce grupurile radicale sunt inclinate sa uite de valorile trecutului”, scrie in manual.
Cand a venit la putere a doua oara, in 2010, Orban a declarat ca Ungaria este o democratie neliberala, chiar daca el si-a inceput cariera ca liberal. Multi il acuza ca e pe cale sa distruga democratia ungara. Pana acum, Orban nu a comentat nimic in legatura cu manualul de istorie mentionat.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook