Fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, demoleaza afirmatiile Liei Savonea si ale lui Tudorel Toader legate de clasificarea/declasificarea raportului MCV. Conducerea CSM a transmis, sambata, un nou comunicat violent la adresa Anei Birchall, in care afirma ca „ca este fara precedent si inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constitutionale ale Consiliului ca Raportul MCV sa poata fi consultat de catre membri in regimul unui document clasificat si intr-o perioada atat de scurta”.
„Regimul acestui document nu a fost impus de catre Ministerul Justitiei. Noi asa l-am primit”, a explicat Ana Birchall la Antena 3.
Fostul ministru al Justitie, Raluca Pruna, ii da dreptate.
„Despre confidentialitate si clasificare. Intotdeauna draftul de raport MCV vine deja clasificat la Ministerul Ministerul Justitiei, fiind calificat secret de serviciu de catre ministerul de Ministerul Afacerilor Externe. Am vrut sa fiu eleganta cu Toader care fie nu stie ce spune, fie nu s-a uitat niciodata pe un astfel de draft, fie a incalcat obligatiile legale care decurg din calificarea unui document ca secret de serviciu. Si cu CSM care greseste tinta atacului.
Lupta unora cu statul paralel, cutumele si regulile nescrise in relatiile cu partenerii ia uneori forme grotesti. Azi, CSM si MCV. CSM cere nici mai mult nici mai putin declasificarea draftului de raport MCV transmis de Comisia Europeana Ministererului Justitiei pentru comentarii. In plus, asa ca si Comisia Europeana sa stie ca nu e de joaca, CSM cere prelungirea termenului pentru a face comentarii – cu o saptamana.
Intai un comentariu rautacios. Eu nu inteleg de ce conducerea CSM care actioneaza in nume propriu in chestii in care chiar trebuia intrunit plenul (pentru detalii a se vedea motivele pentru care sapte membri CSM cer revocarea presedintie), acum devine mai catolica decat Vaticanul.
Apoi, cateva comentarii despre cum e de fapt cu consultarea prealabila a autoritatilor romane in privinta raportului MCV:
1. Intotdeauna, draftul de raport a fost trimis ca document condidential partii romane, pentru comentarii factuale. Nu existat exceptie. Acest raport trebuie adoptat de colegiul de comisari si prin urmare nu poate fi facut public inainte de data adoptarii. Nici macar ca asa vrea judecatorul Savonea.
2. Intotdeauna termenul de consultare a autoritatilor romane a fost scurt. Este o chestiune de curtoazie consultarea autoritatilor romane si, pentru cine are uzanta relatiilor internationale, ar fi ridicola cererea de prelungire a termenului pentru ca CSM sa faca mise en scene’ul cu convocarea plenului. Plen pe care il ignora in chestiuni mult mai serioase, cand chiar e necesar acest lucru.
3. Refuzul de a comenta pe motiv de clasificare, termen, week end sau umori are o consecinta simpla: raportul va fi oricum adoptat, prin ratarea unei ocazii de a face comentarii factuale. Slava cerului ca nu e posibil sa sesizam CCR cu un conflict juridic de natura constitutionala intre CSM si Comisia Europeana, ca aceasta conducere a CSM asta ar fi facut (fara convocarea plenului CSM, cel mai probabil).
In fine o nota de subsol. Pentru un domn Toader, daca vi-l amintiti. Acum mai activ pe FB decat atunci cand era ministru. Si care isi inventeaza acum o biografie de mare luptator intr-ale transparentei. Ii sugerez ca, in buna traditie, sa stearga postarea in care spune ca niciodata draftul de raport MCV nu a fost confidential. E inexacta, ca sa fiu eleganta. Eu cred ca Toader nu a vazut vreun draft de raport MCV vreodata, ca nu pare sa il fi interesat. Si inainte sa induca acum opinia publica in eroare si sa se bage in seama, ii reamintesc ca domnia sa tinea secret Raportul GRECO dupa ce fusese adoptat si ca numai presiunea publica enorma a facut sa fie ‘declasificat’. Asa ca mai usor cu transparenta pe scari. Si mai usor cu lectiile pe FB si cu marile dezvaluiri – toate sunt istoria reinventata al unui mandat rusinos la ministerul justitiei”, a scris Pruna pe Facebook.
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, sambata, declasificarea Raportului MCV pe anul 2019, pentru ca toti membrii Consiliului sa poata avea acces la document, si prelungirea cu o saptamana a termenului de formulare a observatiilor.
CSM precizeaza intr-un comunicat de presa ca vineri, la ora 20:16, a fost transmisa presedintelui si vicepresedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, de catre Ministerul Justitiei, prin intermediul corespondentei electronice, solicitarea ca pana sambata, ora 12:00, „un membru al Consiliului sau un reprezentat autorizat sa participe la sediul ministerului la intalnirea organizata in scopul dezbaterii Raportului MCV pentru anul 2019”.
CSM precizeaza ca Ministerul Justitiei a informat, prin aceeasi corespondenta, ca raportul are regimul unui document clasificat si poate fi consultat numai la sediul ministerului, iar participantii la intalnirea organizata trebuie sa fie autorizati pentru a avea acces la informatii clasificate.
„Precizam ca este fara precedent si inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constitutionale ale Consiliului ca Raportul MCV sa poata fi consultat de catre membri in regimul unui document clasificat si intr-o perioada atat de scurta, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitarii atributiilor de catre membrii care nu au acces la informatii clasificate. Clasificarea Raportului MCV in regimul unui document secret, desi acesta poate avea cel mult caracterului unui document nepublic, conduce catre presupunerea rezonabila ca acest demers nu a fost efectuat cu respectarea tuturor conditiilor impuse de Legea nr. 182/2002 privind documentele clasificate”, se mentioneaza in comunicat.
Potrivit sursei citate, acordarea unui termen de cateva ore pentru desemnarea unui reprezentant al Consiliului in vederea participarii la dezbaterea Raportului MCV, cunoscute fiind prevederile legale ce stabilesc modul de intrunire al membrilor Consiliului si cvorumul necesar desfasurarii lucrarilor, reprezinta in fapt „o modalitate de lucru prin care se urmareste excluderea Consiliului din procedura formularii observatiilor cu privire la concluziile raportului si naste o legitima ingrijorare cu privire la modalitatea de abordare, analiza si gestionarea a celorlalte aspecte esentiale pentru functionarea justitiei utilizata de Ministerul Justitiei”.
CSM mentioneaza ca intotdeauna si-a indeplinit atributiile ce ii revin in contextul Mecanismului de Cooperare si Verificare, sens in care „a dat de fiecare data dovada de implicare prin contributii periodice la raportarile nationale privind progresele efectuate si a participat la toate reuniunile organizate fie cu ocazia Misiunilor de evaluare ale CE, fie in cadrul Comisiei MCV sau la orice alte discutii pe aceste teme de interes major”.
„Consiliul Superior al Magistraturii solicita, in mod public, transmiterea prin intermediul Ministerului Justitiei, in calitate de punct de contact in cadrul MCV, a solicitarii de prelungire a termenului acordat la o saptamana si declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informatie al tuturor membrilor Consiliului, in vederea formularii observatiilor solicitate in acord cu principiile statuate prin Decizia de Instituire a MCV pentru Romania si Bulgaria emisa in anul 2006”, se mai precizeaza in comunicat.
Ministrul Justitiei, Ana Birchall, a anuntat marti ca Raportul privind Mecanismul de Cooperare si Verificare va fi prezentat public la inceputul saptamanii viitoare.
„Raportul MCV o sa iasa la inceputul saptamanii viitoare. Din informatiile mele, probabil o sa ni se transmita pe caile diplomatice spre sfarsitul saptamanii si la inceputul saptamanii viitoare o sa fie facut public. Fiecare institutie ne asumam in dreptul nostru ceea ce facem si nu facem pentru bunul mers al justitiei”, a declarat Birchall, la CSM.
Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…
Un numar record de cetateni nord-coreeni au sosit in Rusia in al treilea trimestru al…
Deputatul USR de Timis, Catalin Drula, care deschide lista candidatilor partidului pentru un nou mandat…
Un portret al matematicianului englez Alan Turing a devenit prima opera de arta realizata de…
Viktor Orban si Volodimir Zelenski au adus joi la Budapesta confruntarea lor de lunga durata,…
Majoritatea producatorilor ucraineni de arme intentioneaza sa-si mute activitatile in strainatate, relateaza Le Figaro. In…