Scandalurile declansate la „Beach, please!” au facut din acesta cel mai mediatizat festival de pe litoral, depasind cu mult Neversea
Desi au avut loc la distanta de cateva zile unul fata de celalalt, cele doua festivaluri de pe litoral, Neversea, respectiv Beach, Please!, au fost reflectate diferit in mediul online: controversele au propulsat mai puternic cel de-al doilea eveniment in prim-planul atentiei presei si publicului, acesta generand mai multe mentiuni si un numar dublu de vizualizari estimate in surse online relevante, conform datelor platformei de media intelligence NewsVibe, citate de informat.ro.
In ultima luna, Beach, Please! a fost mentionat de aproape 1000 de ori in surse online relevante, cu 54% mai mult decat Neversea. Saltul major de vizibilitate a avut loc pe 14 si 15 iulie, cand festivalul de la Costinesti s-a aflat in atentia publica prin mai multe incidente. Impactul estimat al vizualizarilor online de care a beneficiat evenimentul a fost de doua ori mai mare decat cel obtinut de referirile online la Neversea in acelasi interval de timp.
Selectia cuvintelor-cheie cel mai frecvent mentionate online in legatura cu festivalul Beach, Please! indica faptul ca nu doar incidentul legat de Wiz Khalifa si consumul de droguri pe scena a fost responsabil pentru volumul mai mare de referiri online la festival (desi acesta a fost reflectat cel mai mult, prin termeni multipli); multe stiri si postari au mentionat si controverse legate de alti artisti invitati, precum Travis Scott (arestat anterior la Miami), Randi sau French Montana (invitarea pe scena a lui Andrew Tate).
Impactul incidentului legat de droguri asupra vizibilitatii online a festivalului poate fi sesizat si prin analizarea contextelor in care a fost mentionat acesta – referirile se regasesc cu predilectie in articole si postari care tin de Evenimente, Cancan si entertainment, precum si Politie si ordine publica.