Parchetul militar a declinat la DIICOT dosarul privind mitingul din 10 august pe motiv ca ar fi fapte ce tin de securitatea nationala.
Seful DIICOT, Felix Banila, a declarat pentru HotNews.ro ca nu a vazut personal ordonanta procurorilor militari, dar ca a fost informat ca Parchetul Militar si-a declinat competenta, desi DIICOT ceruse acest dosar doar pentr a-l studia, pentru a stabili daca se impune conexarea cu dosarul deschis de directie ca urmare a sesizarii Jandarmeriei, care a reclamat actiuni impotriva ordinii constitutionale. „Daca dansii asa cu considerat, sa ni-l dea de tot, nu am ce sa comentez”, a declarat seful DIICOT.
„Nu am vazut ordonanta de declinare, dar am fost informat de catre colegi ca Sectia parchetelor militare si-a declinat catre DIICOT competenta pe dosarul 10 August, desi noi saptamana trecuta am cerut acest dosar doar pentru studiu, sa vedem daca exista elemente de conexitate intre dosarul de la Sectia parchetelor militare si cel de la DIICOT. Noi nu am cerut declinare de competenta, dar daca dansii asa cu considerat, sa ni-l dea de tot, nu am ce sa comentez”, a declarat seful DIICOT.
Saptamana trecuta, DIICOT a cerut Dosarul 10 august de la procurorii Sectiei parchetelor militare din Parchetul General. Purtatorul de cuvant al DIICOT, Mihaela Porime, declara ca dosarul a fost cerut pentru a vedea daca exista elemente de conexitate intre actele si faptele ce formeaza obiectul urmaririi penale intre dosarul de la Sectia parchetelor militare si cel de la DIICOT.
DIICOT are dosar deschis la solicitarea Jandarmeriei Romane, care acuza o „tentativa de lovitura de stat”.
La Sectia parchetelor militare a fost deschis un dosar dupa violentele din 10 august 2018. La protestul din Piata Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violente ce s-au soldat cu zeci de raniti (protestatari si jandarmi). In acest dosar au fost pusi sub acuzare Catalin Sindile si Sebastian Cucos, actualul si fostul sef al Jandarmeriei Romane, conducerea Jandarmeriei Bucuresti (Laurentiu Cazan), dar si Mihai Dan Chirica, secretar de stat in MAI. Faptele sunt complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva.
De asemenea, si la DIICOT a fost deschis un dosar in urma protestului. Concret, Jandarmeria Romana a depus plangere la DIICOT in cazul mitingului din 10 august 2018, sesizarea vizand infractiuni impotriva ordinii constitutionale.
Actiunile impotriva ordinii constitutionale sunt cuprinse in articolul 397 din Codul Penal, mai exact: „(1) Actiunea armata intreprinsa in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat se pedepseste cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Intreprinderea de actiuni violente impotriva persoanelor sau bunurilor savarsite de mai multe persoane impreuna, in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, daca se pune in pericol securitatea nationala, se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi”.
Desi majoritatea partiilor sunt inca in asteptarea ninsorilor, patru partii de schi - Madaras, Harghita,…
Opt persoane au fost ucise si alte 17 ranite intr-un atac cu cutitul comis sambata…
“Berkshire Hathaway acumuleaza numerar intr-un mod vazut doar inainte de criza financiara, dar de data…
Federatia de fotbal din Kosovo (FFK) a denuntat sambata "atmosfera inacceptabila si nesigura" in care…
O unitate de drone din cadrul Brigazii 27 Pechersk a Garzii Nationale a distrus inca …
La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…