Se amplifica tensiunile in jurul Coreei de Nord. China lanseaza un ultimatum la adresa Statelor Unite
China a cerut marti suspendarea ‘imediata’ a desfasurarii scutului antiracheta THAAD in Coreea de Sud, in contextul in care Washingtonul a anuntat ca acest sistem ar fi operational pentru a contracara amenintarea Phenianului, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Beijingul denunta de cateva luni punerea in practica a acestui sistem.
”Noi ne opunem desfasurarii sistemului THAAD in Coreea de Sud. Le cerem partilor vizate sa opreasca desfasurarea imediata si vom lua in mod ferm masurile necesare pentru a ne apara interesele”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang.
Luni, colonelul Rob Manning, purtatorul de cuvant al fortelor americane din Coreea de Sud, a anuntat ca sistemul THAAD este ‘operational’, cu ‘capacitatea de a intercepta rachetele nord-coreene’.
Un alt responsabil american a indicat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, ca sistemul desfasurat nu si-a atins decat ‘capacitatea sa initiala de interceptare’.
In schimb, Geng Shuang a salutat declaratia recenta a presedintelui american Donald Trump conform careia este pregatit sa se intalneasca cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un ‘daca sunt intrunite conditiile potrivite’.
”Am luat nota de declaratiile partii americane si de semnalele pozitive pe care le transmit. Prioritatea urgenta este de a lua masuri pentru reducerea tensiunilor, iar una dintre masurile eficiente este reluarea negocierilor de pace” cu Coreea de Nord, a adaugat reprezentantul diplomatiei chineze.
China denunta, la fel ca si SUA, programul nuclear si balistic al Phenianului, dar Washingtonul i-a cerut Beijingului sa-si sporeasca presiunile asupra regimului nord-coreean pentru a-l convinge sa-si abandoneze proiectele.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook