Se circula, inca, in conditii de iarna, la munte. Trafic oprit la Ranca, din cauza viscolului

news

Centrul Infotrafic al Politiei Romane a informat duminica dimineata ca, din cauza ninsorii viscolite, circulatia rutiera este oprita pe DN 67C, pe tronsonul dintre kilometrii 16 – 30, intre localitatile Novaci si Ranca, in judetul Gorj.

In continuare, ninge, iar pe alocuri se circula in conditii de iarna, in zona montana a judetelor Alba, Arges, Bihor, Bistrita-Nasaud, Brasov, Buzau, Cluj, Covasna, Hunedoara, Mures, Prahova, Salaj, precizeaza sursa citata. Se actioneaza cu utilaje de deszapezire.

Ninsoare slaba este semnalata si pe autostrazile A1 Sibiu – Deva (km. 316 -412) si A10 Sebes – Turda, carosabilul fiind umed, fara depuneri pe carosabil. Se actioneaza cu utilaje de deszapezire.

Pentru reducerea riscului rutier, politistii le recomanda conducatorilor auto sa adapteze viteza la conditiile de trafic si de drum, sa ia in considerare ca distanta de franare creste pe un carosabil umed sau alunecos, sa isi asigure o buna vizibilitate prin parbriz, luneta si geamuri laterale si sa foloseasca luminile de ceata daca se deplaseaza pe drumuri unde este prezent acest fenomen. De asemenea, politistii reamintesc ca pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zapada, gheata sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarna.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: