Se deschid terasele in Brasov. Primaria a publicat un ghid de recomandari privind amplasamentul, aspectul si dimensiunile. Cine incearca sa fenteze, ramane fara parcela
Sezonul teraselor in Brasov se deschide miercuri, dupa un ghid de recomandari privind amplasamentul, aspectul si dimensiunile pe care patronii trebuie sa-l urmeze, in caz contrar, riscand sa ramana fara „parcela”, potrivit BizBrasov.
In vigoare a ramas tot regulamentul din 2009, care stabileste clar dimensiunile pentru terase, cat si mobilierul acceptat.
Cum de multe ori prevederile erau „fentate” pe vicii de procedura, Primaria Brasov a emis certificat de urbanism si un plan de situatie in care sunt cuprinse toate amplasamentele de terase din zona centrala (in care sunt stabilitate in mod clar si dimensiuni pentru fiecare amplasament locatie), dupa cum a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Pana acum, fiecare unitate elabora propriul plan de situatie, astfel ca apareau sau serie de neconcordante sau chiar suprapuneri, dupa cum a constatat viceprimarul.
„Acest plan de situatie este anexat abonamentului de ocupare a domeniului public, astfel incat fiecare agent economic va sti cu exactitate in ce perimetru poate amplasa terasa, iar in momentul verificarii, si Politia Locala are date exacte.
In acest plan de situatie am tinut cont si de altfel recomandarile ISU. De exemplu, pe tronsonul dintre Weiss si Modarom, potrivit regulamentului aprobat din 2009, se poate amplasa doua randuri de umbrele, dar nu mai ramaneau 3,5 metri intre fatada si terase, dimensiunea necesara pentru accesul masinilor de interventie, astfel ca am luat in considerare cerinta ISU.
Totodata, in fata cladirii Parchetului ni s-a solicitat sa nu mai fie amplasate terase, lucru de care am tinut cont in acest plan de situatie”, a explicat Flavia Boghiu.
Tipurile de mobilier utilizate pana acum nu mai sunt acceptate, fiind voluminoase si ocupand mult spatiu, insa cei care care vor, le pot utiliza in continuare, insa vor fi nevoiti sa amplaseze mai putin mese pe o terasa.
Ghidul recomanda mese rotunde sau patrate, cu o dimensiune maxima de 80 X 80 de centimetri, astfel incat sub o umbrela sa incapa 4 mese lejer.
Pana acum, toate solicitarile depuse pentru amplasarea de terase s-au avizat pozitiv, dupa cum a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Agentii economici care vor iesi cu terasa in afara perimetrului stabilit prin planul de situatie vor fi sanctionati si risca chiar si pierderea abonamentului de ocupare a domeniului public daca incalca regulile in mod repetat.