DNA cere avizul Senatului pentru inceperea urmaririi penale a fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpa in cazul mortii politistului Bogdan Gigina.
Iata comunicatul DNA:
„In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie referatul cauzei, in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de OPREA GABRIEL, senator in Parlamentul Romaniei, fost viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si Ministru al Afacerilor Interne, in legatura cu savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, in perioada in care a detinut functia ministeriala.
Solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie referitoare la efectuarea urmaririi penale fata de OPREA GABRIEL, senator, la data faptelor detinand si o functie ministeriala, are in vedere imprejurarea ca, in acest moment, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:
In seara de 20 octombrie 2015, in jurul orei 19, agentul de politie Gigina Bogdan-Cosmin a fost implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrala, consecinta a unui traumatism cranio-cerebral si facial cu fractura craniana, leziuni care au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, victima Gigina Bogdan-Cosmin facea parte dintr-un dispozitiv de insotire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de catre Brigada de Politie Rutiera din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigina Bogdan-Cosmin) si un echipaj format dintr-un ofiter si un agent de politie aflati intr-un autoturism de politie rutiera. Acest dispozitiv preceda in trafic autoturismul in care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa catre locuinta sa situata in cartierul Cotroceni.
Din probele administrate in cauza rezulta indicii rezonabile ca, incalcand dispozitiile legale care reglementeaza insotirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, sa beneficieze de insotire cu echipaje de politie rutiera cu titlu permanent, ca aceste echipaje sa fie formate atat dintr-un autoturism de politie rutiera (un agent si un ofiter de politie rutiera), cat si dintr-o motocicleta a politiei rutiere.
Lucratorii respectivi functionau in cadrul compartimentului special din cadrul Brigazii Rutiere a Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti care asigura insotirea coloanelor oficiale. Au fost desemnati lucratori care aveau atributii exclusive de insotire a ministrului, intr-o structura permanenta care presupunea asigurarea concomitenta a 3 politisti pentru fiecare post (doua schimburi si o rezerva). Lucratorii erau permanent la dispozitia ministrului, asteptand-l dupa fiecare deplasare in imediata apropiere a destinatiei.
Din analiza documentelor care atesta componenta zilnica a misiunilor de insotire si deplasarile efectuate, rezulta ca ministrul Oprea Gabriel realiza in medie aproximativ cinci deplasari zilnice pe parcursul carora era insotit de echipaje ale politiei rutiere. Numarul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decat cele realizate in aceeasi perioada pentru insotirea presedintelui Romaniei si de aproximativ doua ori mai mare decat cel corespunzator prim-ministrului, demnitari indreptatiti la insotire permanenta conform prevederilor legale.
Fiecare deplasare presupunea redirectionarea si a unui numar semnificativ de agenti de politie de la posturile unde isi desfasoara in mod obisnuit activitatea catre traseele pe care se deplaseaza demnitarul, cu consecinta perturbarii modului in care se realizeaza activitatea de supraveghere, indrumare si control al traficului. De exemplu, in seara de 20 octombrie 2015, cand s-a produs accidentul, dispozitivul a fost format din 27 de politisti aflati in intersectiile de pe traseu.
In acele situatii, intersectiile in care actionau agentii de politie nu erau alese in functie de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare nu urmareau optimizarea circulatiei, ci reducerea timpului de deplasare a demnitarului.
In conditiile in care numarul de agenti de politie care desfasoara la un anumit moment dat activitati de dirijare a traficului pe raza intregului municipiu Bucuresti variaza intre 60 si 80, asigurarea dispozitivului de siguranta pentru fiecare demnitar presupune ca o parte importanta din resursele Brigazii de Politie Rutiera este alocata exclusiv activitatii de insotire, cu afectarea celorlalte responsabilitati. Totodata, un numar important de intersectii cu valori mari de trafic nu pot fi dirijate de catre agentii de politie care trebuie sa se deplaseze pentru a asigura traseul coloanelor oficiale.
Asadar, profitand de autoritatea pe care functia de ministru de interne i-o conferea asupra functionarilor publici din cadrul acestui minister, ministrul de interne Oprea Gabriel a determinat atat insotirea sa permanenta cu echipaje ale politiei rutiere, cat si modalitatea de formare a acestor echipaje, respectiv folosirea unei motociclete a politiei rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteza a coloanei oficiale astfel formate.
Existenta unei motociclete de politie care deschidea coloana oficiala a ministrului de interne permitea deplasarea cu viteza mare a coloanei, motociclistul fiind in masura a circula mai repede si a dirija circulatia in intersectiile pe unde avea sa treaca coloana ministrului, astfel incat sa permita trecerea acesteia in conditii optime de trafic rutier.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere faptul ca prezenta unui motociclist ca deschizator al coloanei oficiale reprezinta un element care implica un risc suplimentar, cunoscut fiind faptul ca participarea la traficul rutier din postura de motociclist reprezinta o activitate cu un risc potential ridicat, mai cu seama in cazul deplasarilor in regim de viteza sporita.
Fata de cele de mai sus, se retine ca Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin incalcarea dispozitiilor legale mentionate, prezenta victimei Gigina Bogdan-Cosmin ca motociclist intr-o coloana oficiala, imprejurare in care acesta a decedat.
In ceea ce priveste cauza accidentului de circulatie constand in viteza de deplasare (84 de km/h) si neadaptarea acesteia la conditiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmaririi penale rezulta indicii rezonabile ca aceasta cauza a fost determinata de catre ministrul de interne Oprea Gabriel.
Viteza de deplasare era stabilita in mod implicit de catre ministrul de interne prin comunicarea destinatiei si a momentului precis la care aceasta trebuia sa ajunga la destinatie.
De altfel, acesta era singurul in masura sa solicite marirea vitezei de deplasare dincolo de depasirea limitei de siguranta.
Din probele administrate rezulta ca necesitatea deplasarii cu viteze superioare impuse de ministrul de interne a determinat o modalitate de lucru. In acest sens, motociclistul care deschidea coloana oficiala trebuia sa ajunga in intersectii inainte de restul coloanei, sa se asigure ca traficul este oprit (daca este cazul sa dirijeze traficul rutier pentru a facilita trecerea coloanei), dupa care – in momentul apropierii restului coloanei – sa se deplaseze cu viteza sporita catre urmatoarea intersectie pentru a repeta acest proces. Acest mod de lucru corespunde si situatiei de fapt din prezenta cauza cand, dupa ajungerea coloanei in intersectia strazii Stirbei Voda cu Calea Plevnei, victima Gigina Bogdan-Cosmin a accelerat catre urmatoarea intersectie, cea cu Splaiul Independentei, imprejurare in care s-a produs accidentul soldat cu decesul acestuia.
In raport cu ansamblul probelor administrate pana in prezent (intre care doua expertize criminalistice si o expertiza tehnica ) se retine ca exista indicii rezonabile in sensul ca ministrul de interne Oprea Gabriel este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea detinuta i-l conferea si cu incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza deplasarea coloanei oficiale care il insotea, ca deplasarea sa se faca cu viteza foarte ridicata, cauza care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigina Bogdan-Cosmin”, se arata in comunicatul DNA.
Partenerii europeni ai Kievului se pregatesc din ce in ce mai mult pentru un acord…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a declarat joi, despre relatia cu seful statului ca "este o…
Infanteria rusa a reusit pentru scurt timp sa penetreze orasul Kupiansk, din estul Ucrainei, inainte…
Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, intr-o conversatie off the record cu un grup…
Castelul din Tavoleto, Italia, este scos la vanzare. Anuntul este postat pe mai multe site-uri…
In bazinul Athabasca din regiunea Saskatchewan de nord a Canadei a fost descoperita o rezerva…