Se intorc rusii in Kazahstan? Se anunta noi proteste, autoritatile din capitala anunta o „operatiune antiterorista”

externe

Fortele de securitate au blocat mai multe strazi si au inconjurat o piata din Almati, cel mai mare oras din Kazahstan, in timp ce un grup de opozitie intentiona sa organizeze noi proteste, a relatat miercuri de la fata locului un corespondent al agentiei Reuters, citata de Agerpres.

Politia a afirmat ca desfasoara o „operatiune antiterorista”.

O grupare condusa de fostul bancher Muhtar Abliazov, in prezent critic din exil al guvernului condus de presedintele Kasim-Jomart Tokaev, a anuntat in aceeasi zi ca va protesta in fata sediilor autoritatilor din principalele orase din intreaga tara.

Justitia kazaha a decis ca miscarea politica a lui Abliazov, Optiunea Democratica a Kazahstanului, este extremista.

Luna aceasta au avut loc cele mai violente manifestatii din istoria post-sovietica a Kazahstanului, stat din centrul Asiei, bogat in resurse petroliere, cu o populatie de 19 milioane. Si-au pierdut viata cel putin 255 de oameni, majoritatea la Almati.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: